CUPA „GEORGE BUCUROIU”, EDIȚIA A XVIII-A

Salvează
Apreciază
Nu îmi place
Calendar
Distribuie
–

3 zile

Despre

CUPA „GEORGE BUCUROIU”, EDIȚIA A XVIII-A

Turneul de tenis dobândește statut internațional de nivel MT100 World Masters Tennis Tour. Tenis Club Focșani, Școala de Tenis George Bucuroiu, anunță organizarea ediției a XVIII-a a Cupei „George Bucuroiu”, parte a Circuitului Vrancea Trophy 2026, competiție adresată jucătorilor de tenis din categoria super-seniorilor.

Anul acesta marcăm încă un moment de referință în evoluția Circuitului și a turneului în sine, acesta urmând să devină prima ediție internațională din istoria sa, fiind inclusă oficial în circuitul mondial ITF Masters, sub categoria MT100.

Această ediție are o semnificație aparte pentru comunitatea tenisului vrâncean. Competiția celebrează memoria celui care a fost Profesor Antrenor Emerit al Tenisului și Cetățean de Onoare al Municipiului Focșani, George Bucuroiu, un veritabil mentor pentru generații întregi de copii pe care i-a format pe zgura din Focșani. Astăzi, legătura sa cu sportul alb este dusă mai departe prin activitatea Școlii de Tenis ce îi poartă numele, desfășurată în cadrul noului club de tenis amplasat chiar pe strada denumită în memoria sa, prin recunoștința oferită de autorități și de comunitatea locală.

Coordonatele competiției:
Perioada: 16-18 octombrie 2026, conform calendarului oficial ITF/FRT
Circuit oficial: ITF World Masters Tennis Tour, categoria MT100
 Locație: noul club de tenis de pe Str. Prof. George Bucuroiu Nr. 7, Focșani (baza sportivă Tenis Club Focșani)
 Suprafață de joc: zgură
 Categorii de concurs: simplu și dublu, masculin și feminin, structurate pe categoriile oficiale de vârstă pentru seniori și veterani (de la +30 până la +75 de ani)

Înscrieri și detalii tehnice:
Organizatorii invită sportivii din țară și din străinătate să își confirme prezența pe tablourile de joc. Înscrierile se vor realiza conform reglementărilor internaționale ITF Masters. Detaliile privind programul meciurilor, punctele puse în joc și regulamentul tehnic vor fi publicate pe platforma oficială ITF și pe paginile de Facebook și Instagram ale Tenis Club Focșani.

Vă așteptăm la Focșani pentru a onora o moștenire valoroasă a tenisului românesc, prin corectitudine, respect și spiritul sportului alb!

 Aici se scrie tenisul din Vrancea. 

Publicat ·

Mai multe

Crafted on Eventya
Asistent AI Visit Vrancea
Salut! Sunt asistentul AI Visit Vrancea. Cu ce te pot ajuta?
Conținutul generat de AI poate fi inexact. ·