Podgoria Panciu
Podgorie
Despre
Podgoria este unitatea naturală și teritorială de gradul II, subordonată ierarhic regiunii viticole. Se caracterizează prin condiții specifice de climă, sol și relief, prin soiuri cultivate, prin metode de cultură și procedee de vinificare folosite, care, în ansamblu, duc la obținerea unor producții de struguri și vinuri cu însușiri asemănătoare.
Înca din anul 1527 ca urmare a călatoriei efectuate de către Georg von Reichersterffer, emisar al lui Ferdinand de Habsburg pe lănga domnitorul Petru Rareş, se fac de către acesta referiri în raportul său, la plantaţiile de vii existente în zonă, cunoscută de pe atunci ca Podgoria Crucilor. Deşi de-a lungul timpului suprafeţele viticole din această regiune au fost afectate de războaie, de filoxera sau de mană, de fiecare dată podgorenii au reuşit sa refacă suprafeţele viticole şi să menţină tradiţia viticolă a acestei regiuni prin calitatea vinurilor obţinute. Datorită numeroaselor calamităţi care au afectat viaţa podgorenilor, aceştia au înfiinţat în 1920 sindicate viticole pentru a-şi apăra activitatea de bază şi pentru a-şi susţine produsele obţinute.
Podgoria PANCIU este amplasată în zona piemontană, în exteriorul curburii Carpaţilor şi Subcarpaţilor vrânceni din estul Carpaţilor şi Subcarpaţilor piemont ce face tranziţia între orogenul subcarpatic din vest şi Câmpia Siretului inferior de la est.
Aria podgoriei apare sub forma unei fâşii cu o lăţime medie de 9Km (dar cu variaţii de la 3 la 15 Km), cuprinsă între Valea Trotuşului la nord şi Valea Putnei la sud, pe o lungime aeriană de 30 Km.
Podgoria PANCIU este amplasată în zona piemontană, în exteriorul curburii Carpaţilor şi Subcarpaţilor vrânceni din estul Carpaţilor şi Subcarpaţilor piemont ce face tranziţia între orogenul subcarpatic din vest şi Câmpia Siretului inferior de la est.
Aria podgoriei apare sub forma unei fâşii cu o lăţime medie de 9Km (dar cu variaţii de la 3 la 15 Km), cuprinsă între Valea Trotuşului la nord şi Valea Putnei la sud, pe o lungime aeriană de 30 Km.
Textura solurilor asigură solurilor din această podgorie proprietăţi fizico-chimice şi hidrofizice dintre cele mai favorabile pentru această cultură: porozitate, afânare, permeabilitate, structurare glomerulară şi drenaj vertical bun al apelor din precipitaţii, ceea ce conduce la reducerea incidenţei bolilor criptogamice şi asigură o prelucrare relativ uşoară a terenurilor cultivate cu viţă-de-vie. Tipologic, cea mai largă dezvoltare o au molisolurile (cambice şi 3 argiloiluviale) şi solurile de pădure. Cernoziomul cambic cumulează toate proprietăţile favorabile chimico-biologice şi de troficitate.
Podgoria PANCIU face parte din Regiunea Viticola a Dealurilor Moldovei cu următoarele Centre Viticole:
Centrul Viticol Panciu
- Localităţile: Panciu, Crucea de Sus, Dumbrava, Crucea de Jos, Satu Nou, Neicu
- Localităţile: Moviliţa, Diocheti-Rediu, Moviliţa Trotusanu, Frecatei, Văleni
- Localităţile: Straoane, Repedea, Muncelu, Văleni
- Localităţile: Fitioneşti, Holbăneşti, Ghimiceşti, Ciolăneşti, Mănăstioara
- Localităţile: Mărăşeşti, Haret, Călimăneşti, Modruzeni, Siretu, Tisita, Pădureni