Crama Pandora
Crama Pandora

Crama Pandora

Despre

Fie că este despre creație, seducție sau simț artistic, legendele vinurilor noastre iți vor purta simțurile pe un alt tărâm. Pentru ca sortimentele noastre de vin nu sunt numai pentru trup, ci și pentru minte.

Vinurile noastre nu sunt un simplu aliment, ci sunt un portal către noi experiențe, despre care nici nu știai că există, de care te vei îndragosti, și care îți vor trezi o sete de cunoaștere menită să te poarte printr-un tarâm aflat în perfectă armonie cu natura. Vei simți roua proaspătă de dimineață, ploaia lui Zeus care hrănește pământul roditor al lui Gaea, puternicele raze de soare trimise de Apollo să mângâie strugurii noștri și fermecătoarele plante, protejându-le de orice pericol și oferind în dar un parfum cuceritor.

Crama Pandora este parte din natura. Arătându-i respectul pe care îl merită, natura ne răsplătește cu cei mai buni struguri posibili. Cum? Prin inovație.

Inovația ne ajută să nu risipim apa, cea mai prețioasă resursă pe care o avem la dispoziție. Folosim numai îngrășăminte naturale. În loc de pesticide, plantele sunt cele care țin dăunătorii la distanță. Iar fiecare bob de strugure care nu ajunge în paharul tau are misiunea de a crește următoarea generație de struguri.


Savurează propria-ți legendă!


Sursă text:  cramapandora.ro

Photo Gallery

Video

Alte sugestii

Închis
La doar câțiva pași de oraș, Domeniile Cotești te întâmpină cu dealuri domoale, verdeață cât vezi cu ochii și vinuri care poartă gustul pământului. Locul ideal pentru o plimbare, o degustare sau un eveniment cu suflet. Rezervări și detalii: 0763 174 278 office@cramavingex.ro
Str. Avântului nr. 4, Cotești 627100, România
Închis
Vinul Vrancei, produs în Podgoria Bordești-Vrancea, vă oferă o varietate de vinuri naturale obținute din următoarele soiuri de struguri: Vin Alb : feteasca albă + ottonel sau fetească alba + riesling: demidulce sau demisec  Vin Roșu feteasca neagră + merlot: demidulce sau demisec  Vin Rose fetească+ hamburg: demidulce sau demisec  Vindem la pet de 2l si 5l si la bag in box de 10l.
DC158 412, Bordești 627045, România
Crama Aurelian Lupu este o afacere de familie care a pornit de la dorinta de a aduce un plus de valoare strugurilor obtinuti in viile plantatii proprii. Crama Aurelian Lupu este localizata in comuna Urechesti, judetul Vrancea. Tot aici se gasesc si plantatiile de vie din care recoltam strugurii pe care ii folosim la realizarea vinurilor pe care le oferim cumparatorilor nostri. Lista vinurilor disponibile o puteti gasi accesand -> Vinurile Cramei Aurelian Lupu 
Traditie pastrata cu sfintenie – Noi detinem vita de vie / Noi producem vinul / Noi vindem vinul.  Produse comecializate : -  Feteasca alba 2 L. - Feteasca alba 5 L. - Feteasca alba 0,75 L. - Feteasca alba 0,75 L Gama Razoare. - Babeasca Neagra 2 L. - Babeasca Neagra 5 L. - Babeasca Neagra 0,75 L  Gama Razoare. Livram in toata tara prin curier si personal !
Panciu, România
Închis
În felul acesta ne-am alăturat multor cultivatori ai viței-de-vie și a vinificatorilor, iar în ideea că vinul reprezintă una dintre cele mai populare băuturi alcoolice, că reprezintă o stare de spirit, amprenta unei personalități, produsul unei culturi, căutat și consumat de un număr mare de oameni, am pus și punem un accent deosebit pe realizarea unui vin care să corespundă din punct de vedere calitativ. Plecând de la realitatea străveche cum că atât via cât și vinul sunt în folosul sănătății omului, am cultivat pe această suprafață soiuri de viță-de-vie de calitate superioară precum: Fetească Albă, Fetească Regală, Sauvignon Blanc, Riesling Italian, Muscat Ottonel, Fetească Neagră și Merlot. Astfel, în 2007, am cumpărat în satul Dălhăuți o suprafață de viță-de-vie și o cramă de vinificație și păstrare a vinului pe care am început să le dezvoltăm și să le valorificăm. Am început cu suprafața de vie pe care am replantat-o, transformând-o în vie tânără, apoi am modernizat crama. Tradiția culturii viței-de-vie își are trecutul în negura vremii. Fiind o ocupație de veacuri a locuitorilor acestei zone, a devenit și pentru familia noastră o dorință de a continua această îndeletnicire a înaintașilor noștri. Zona Vrancei, dar și a satului Dălhăuți, că toate zonele de la noi din țară, este încărcată de istorie, cultură și tradiții, precum cea a culturii viței-de-vie și vinificației. Atestat documentar la 1625, schitul a devenit între timp așezământ monahal. Acest așezământ poartă cu sine frumoase legende precum cea a Icoanei făcătoare de minuni, care atrage anual mii de credincioși. Povestea începe, conform izvoarelor și tradițiilor locale, undeva în secolul 15, cu doi frați ciobani dobrogeni, Anufie și Irapalie Dalhaus, care ajunși în zonă, au parte de o experiență spirituală unică, fiind martorii unei lumini puternice și totodată a unei voci care le-ar fi spus „Aici este izvorul darurilor mele”. După aceste trăiri intense, cu o încărcătură emoțională extrem de puternică, aceștia se hotărăsc să se călugărească și construiesc un schit din lemn care va primi numele: „Schitul Dălhăuți”, nume pe care îl va purta și satul întemeiat în apropierea schitului. Că toate lucrurile frumoase, clădite în lumea asta, satul Dălhăuți are o poveste frumoasă în spate, plină de istorie străveche, încărcată de spiritualitate și religie.  „Tinerețea este o beție fără vin, bătrânețea un vin fără beție.” Casa de Vinuri Vrânceana dispune de spațiu pentru degustare destinat turiștilor, cât și de 4 camere pentru vizitatorii care vor să rămână peste noapte. 
Fundătura Livezii, Dălhăuţi, România
Închis
Crama se află în Cotești la 15 km de Focșani pe drumul dintre Cotești și Poiana Cristei. Drumul este asfaltat si foarte usor de ajuns aici.  Vinurile noastre sunt produse din urmatoarele soiuri de struguri :  - Fetească Regală - Muscat Ottonel - Sauvignon Blanc - Merlot  
Cotești 627100, România
Închis
Casa de Vinuri Valentin Copaci este situată în Comuna Jariștea, strada Învățător Ion Saragea, nr. 60 și prelucrează o suprafață de 9 ha de viță de vie. Vinurile noastre sunt produse din urmatoarele soiuri de struguri :  - Fetească - Merlot - Traminer - Șarbă - Hamburg -  Chasselas 
Com. Jariștea, str. Învățător Ion Saragea, nr. 60
Deschis
În podgoria Șarba Odobești avem mai multe soiuri de struguri din care producem un vin unic. Printre cele mai reprezentative soiuri cultivate regăsim: - Muscat Ottonel - Șarbă - Tămâioasă Românească - Busuioacă - Cabernet Sauvignon - Merlot - Aligote - Fetească Regală
Str. Cazaclii, nr. 14, Odobești
5.0 1 recenzie
Prin vinurile nostre încercăm să aratăm că astăzi încă se mai pot face vinuri de calitate prin metode de vinificație clasice, fără a folosi drojdii selecționate sau enzime. Vinurile noastre sunt produse din urmatoarele soiuri de struguri :  - Traminer - Muscat Ottonel - Merlot - Fetească Albă - Fetească Regală - Băbească Neagră - Aligote
Bulevardul Independenței, nr 44, Panciu