PIF & LMS Company
PIF & LMS Company

PIF & LMS Company

Despre

Înfiinţată în 2006, PIF & LMS COMPANY este o companie cu proiecte ambiţioase în domeniul construcţiilor civile, specializată în locuinţe individuale şi colective.
Concepem. Construim.
Compania noastră execută construcţii civile şi industriale, terasamente şi consolidări, amenajări, igienizări, acoperişuri, finisaje interioare şi exterioare.
 
Preţurile sunt negociabile funcţie de volumul şi complexitatea lucrărilor, iar consultanţa şi asistenţa specialiştilor noştri este întotdeauna gratuită.
 
Dumneavoastră, CLIENTUL nostru, aveţi puterea de a vă implica în proiectele noastre, având dreptul de a alege de la culoarea pereţilor până la nuanţa parchetului din cameră.
 
Despre noi vorbesc faptele. După 9 ani de activitate vorbim astăzi, prin proiectele realizate, de o companie cu experienţă în domeniul locuinţelor colective. PIF & LMS Company a realizat un număr impresionant de locuinţe, în trei locaţii diferite din municipiul Focşani, spaţii comerciale, amenajări şi igienizări unităţi bancare şi instituţii publice.

Alte sugestii

SC MANOSIM COMEX SRL a fost infiintata in anul 2008 avand ca obiect principal de activitate transport intern si international de persoane. Activitatea principala a companiei este transportul ocazional de persoane dar si transportul prin curse regulate pe baza de contract, pentru transportul angajatilor la locul de munca. Compania noastra, detine la ora actuala un parc auto cu microbuze marca Mercedes-Benz si Volkswagen, dotate cu interior autocar, incalzire stationara, aer conditonat, dvd, avand un numar de 8 pana la 30 de locuri.
Focșani, România
Firma MAREXVAL TRANS a fost înființată în anul 2001, în Focșani având ca profil transportul de persoane.
Strada Mărășești 73, Focșani, România
Pentru călătorii lungi confortul este important, Autocarele și microbuzele noastre sunt dotate cu fotolii confortabile, aer condiționat, TV și Wifi.
Șoseaua Galați 20, Focșani 620043, România
Înființată în 2003, firma de transport internațional (de persoane și mărfuri), cu sediul central în Focșani, are o experiență vastă în acest domeniu. SC Euroconstantin SRL se dedică în totalitate transportului de călători și mărfuri. SC EUROCONSTANTIN SRL oferă plecări săptămânale, tur – retur, ROMÂNIA – ITALIA. Departamentele firmei, Trafic și Comercial, complet informatizate, contribuie 24 ore pe zi la buna desfășurare a activității, colaborând în fiecare moment cu clienții la fiecare solicitare. Echipa noastră vă stă la dispoziție 24 de ore pe zi: • Departamentul comercial: cu o experiență vastă dedicată transportului de călători și mărfuri; • Șoferii: siguri și profesioniști, în contact direct și permanent cu sediile centrale furnizând informații, asigurând operativitate. Putem rezuma serviciile firmei față de clienți în trei cuvinte definitorii: SIGURANȚĂ; COMODITATE; EFICIENȚĂ.
Strada Maior Gheorghe Sava 12, Focșani, România
Suntem o companie românească dinamică, cu o experiență de peste 30 de ani în dezvoltarea de proiecte integrate și care acoperă o gamă largă de servicii de proiectare de arhitectură, inginerie și supervizarea execuției lucrărilor în șantiere. Compania a evoluat permanent și utilizează tehnologii moderne, în scopul protejării mediului, economiei de energie, creșterii confortului și durabilității investițiilor propuse. Arhitectură Echipa noastră asigură proiectare de arhitectură, rezistență și instalații, trecând prin fazele: Studiu Fezabilitate(S.F.), Documentație de Avizare Lucrări de Intervenție (D.A.L.I.), Documentația Tehnică pentru obținerea Autorizației de Construire (D.T.A.C.), Proiect Tehnic (P.T.) și Detalii De Execuție (D.E.) Inginerie Proiectăm structurile de rezistență ale construcțiilor astfel încât să asigure satisfacerea cerinței de rezistență și stabilitate pe intreaga durată a construcției, în condițiile unei exploatări normale. Astfel, inginerii nostri contribuie la respectarea tuturor criteriilor necesare reușitei unei construcții. Consultanță Consultanța reprezintă un proces ce se derulează de la prima intâlnire și pana la finalizarea proiectului și punerea în funcțiune a obiectivului. Asigurăm consultanță pentru proiectele finanțate de la bugetul European sau al României, dar și pentru agenți economici privați. In cadrul discuțiilor purtate vă punem la dispoziție toate informațiile necesare pentru ca dumneavoastră să puteți face o alegere și investiție inteligentă.
Strada Poeniţa 4/1, Focșani 620156, România
CLINICA MEDICALĂ „MATERNA" este o unitate medicală privată fondată în anul 1992.      An de an aceasta unitate s-a dezvoltat continuu, astfel că după aproape 20 de ani a devenit un centru medical de referinţă al judeţului Vrancea, având în structură un ambulatoriu cu specialităţi de bază în Chirurgie, Interne, Obstetrică-Ginecologie, Neurologie, Psihiatrie, Dermato -Venerologie, Medicină de familie, Medicină de urgenţă, ORL, Oftalmologie, Medicina Muncii, Pediatrie, Endocrinologie, 3 Laboratoare de analize, Cabinete de imagistica 2D-3D-4D, Explorări funcţionale (Audiometrie, probe ventilatorii, Endoscopie digestiva superioară şi inferioară, Osteodensitometrie, EKG, Termografie etc), şi o structură cu paturi de profil Obstetrică-Ginecologie, chirurgie oncoginecologică şi laparoscopică.      Unitatea cu paturi aprobată de M.S. are un număr de 16 paturi, din care 12 paturi spitalizare continuă şi 4 paturi spitalizare de zi, conform Ord.M.S. nr.9311/31.05.2011.      CLINICA MEDICALĂ „MATERNA" vine in întâmpinarea dorinţelor pacientelor noastre oferind o serie de servicii atât legate de patologia Ginecologică cât şi de cea Obstetricală, dar mai ales servicii de asistenţă la naştere ,atât pe cale naturală cât şi prin operaţia cezariană. Îngrijirile, dar mai ales facilităţile acordate viitoarelor mămici, dorim sa însemne nu doar o naştere de care să-şi amintească cu plăcere, ci o relaţie în care să ne punem toate resursele la dispoziţia tinerii familii care s-a angajat la un nou drum în viaţă.
Strada Ion Creangă 11, Focșani 238680, România
Ne dorim pentru judetul Vrancea o medicina de calitate, cu profesionisti de calitate si cu aparatura de calitate. Lucram cu cei mai buni medici si le punem la dispozitie si instrumentele pentru a isi putea practica meseria la standardele cele mai inalte, pentru a reusi impreuna sa oferim vrancenilor o ingrijire medicala asa cum o merita. Ne dorim pentru pacientii nostri tot ce este mai bun, si ne propunem sa le fim aproape mereu, cu profesionalism si grija, pentru a ne asigura ca beneficiaza de cele mai bune ingrijiri, de cele mai bune aparate care sa ajute in diagnosticarea rapida si corecta a afectiunilor de care sufera si in tratamentul acestora, aici, acasa, si de un sistem medical de cea mai buna calitate. Impreuna, aducem in Vrancea medicina secolului XXI, pentru un viitor sanatos.
Strada Tinereții, Focșani 620172, România
TRANSPORT PERSOANE JUDEȚEAN ȘI INTERJUDEȚEAN.  Service auto multimarcă turisme și camioane Stație Itp Vopsitorie - tinichigerie auto.
Calea Munteniei 30, Focșani 620158, România
Servicii de consultanta in vederea accesarii fondurilor europene si a fondurilor nerambursabile.
Strada Odobești 60A, Focșani 620055, România