Podgoria Odobești

Podgoria Odobești


Address

Odobești 625300, Romania

Despre

Podgoria Odobești este cea mai mare si una dintre cele mai vestite podgorii din ţară. Aceasta se află in partea de est a Subcarpaților de curbură, deține tronsonul mijlociu, cu o lățime de 5-10 km și o lungime de circa 30 km. Cuprins intre valea Putnei la Nord și Valea Milcovului la Sud, Orașul Odobești este principalul centru viti-vinicol al podgoriei.


Primele mențiuni documentare despre Podgoria Odobești datează din secolul al XVII-lea, iar intensificarea culturii viței de vie și extinderea comerțului cu vinurile regiunii până dincolo de granițele  țării au contribuit la dezvoltarea Orașului Odobești.

Intrat în istorie ca locul unde Ştefan Cel Mare a mutat graniţa Moldovei şi a ridicat cetatea Crăciuna, nume intrat în folclorul şi legendele locului. Odobeştiul se regăseşte în momentele capitale ale istoriei Ţării Moldovei.

Localitate este ea însăşi o destinaţie privilegiată pentru un turism tematic. Toamna, culesul strugurilor, cu procedee şi unelte ancestrale, este ocazia să observăm pe viu felul în care tradiţiile s-au păstra de-a lungul secolelor râmând vii și astăzi. 

În privința calității vinurilor, pe primele locuri se situează vinurile de masă obținute din soiuri de mare producție: Galbenă de Odobești, Plăvaie, Fetească regală și Aligote (vinuri albe) și Băbească neagră (vinuri roșii).

De asemenea, la Odobești se obțin vinuri albe de calitate superioară din soiurile Fetească albă, Riesling italian, Sauvignon și Muscat Ottonel, precum și vinuri roșii superioare din soiurile Fetească neagră și Merlot.

Mai recent, aici se produc și vinuri obținute din soiuri create de curând la Stațiunea de Cercetare — Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Odobești, cum ar fi Șarba și Băbească gri, pentru vinurile albe și Codană, pentru vinuri roșii. Totodată, la Odobești se obțin distilate învechite de vin („vinarsuri”) din soiurile Plăvaie, Fetească regală și Galbenă, de o calitate foarte bună.

Sursă text și foto : www.coltisorderomania.ro

Photo Gallery

Alte sugestii

Podgoria Cotești

Podgorie

Podgoria Panciu

Podgorie