Biserica de lemn ”Adormirea Maicii Domnului” (1757), comuna Nistorești

Interiorul este reprezentat de ușile împărătești, sculptate în lemn, aurite, cu elemente pictate cu chipurile evangheliștilor, icoanele împărătești, precum și de o cruce din lemn înălțată în memoria ostașilor din Coza, căzuți în Primul Război Mondial, ale căror nume au fost săpate în lemnul acesteia.

Biserica Sfinții Voievozi, ridicată de olarii din Irești, reprezintă axa spirituală a vrâncenilor ireșteni. Este renumită pentru corul parohiei, însuflețit de părintele Miron. Corul a luat ființă în anul 2016, imediat după ce părintele Miron a primit sarcina de a se ocupa de frumoasa bisericuța din sat. Chiar de la prima slujbă ținută pentru enoriași, acesta le-a explicat părinților despre planul său ambițios de a înființa un cor, având la rândul său experiența de a fi cântat într-un cor cu mulți profesioniști, dacă ar fi să-i reamintim doar pe tenorul Vlad Miriță și Daniel Jinga, dirijorul Corului Operei Naționale din București. Preotul Ionel Miron a absolvit Școala Populară de Artă din Târgu Mureș, așa explicându-se și pasiunea sa față de muzică.

Biserica „Cuvioasa Paraschiva”, monument istoric nr. cod LMI VN-II-m-A-06563, reprezintă un lăcaș de cult realizat din lemn de către meșterii locali între anii 1772-1773. Planul bisericii este unul de tip navă, cu absidele poligonale nedecroșate. Meșterii locali au folosit bârne de lemn de stejar, încheiate în „coadă de rândunică” pentru peretii edificiului, pe care l-au clădit pe un soclu din piatră de râu. Accesul în biserică se face prin pridvorul lăsat deschis, cu stâlpi frumos sculptați, fiecare cu altă decorație, și cu fruntarul de asemenea bogat ornamentat. Acoperișul este de tip șarpantă cu învelitoare din șindrilă, răsărind din el turnul clopotniță, învelit separat, având o forma prismatică. La biserica de la Valea Sării se remarcă cheia de boltă, un minicilindru cu o cruce gravată în interior și cu o scriere în chirilică a anului 1773 – probabil anul construcției. Interiorul este simplu, fiind reprezentat de ușile împărătești din lemn, pictate, care redau în culori pastelate pe Arhanghelul Gavriil și Fecioara Maria în cadrul Bunei-Vestiri. În biserică se mai păstrează fragmente de icoane pe pânză provenind de la o veche catapeteasmă în care sunt redate scenele „Judecata de apoi” și „Împărtășirea Mariei Elisabeta”, catapeteasmă pictată la finele veacului al XIX-lea. Bolta este pictată în nuanțe de albastru cu stele aurii ce sugerează cerul înstelat – implicit apropierea de divinitate. Din patrimoniul bisericii fac parte numeroase icoane pe lemn vechi, de mare valoare. Biserica a fost restaurată în cursul anului 2011.

Caracteristicile tipologice și artistice încadrează Biserica Sf. Nicolae din Păulești ca fiind construită în secolul al XVIII-lea. Certificarea datării monumentului arhitectural – religios este dată de o inscripție situată pe latura de vest, în grafia chirilică. Este o însemnare, în partea sudică, a meșterilor ce au ridicat monumentul. Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” a fost realizată de către obștea sătească. Edificiul dispune de un plan trilobat, cu absida altarului decroșată, de formă poligonală. Încăperile sunt ordonate pe axa est-vest, iar sistemul de boltire subliniază acest lucru cu mijloace specifice arhitecturii de lemn. Silueta edificiului este marcată de învelitoarea de șindrilă, care este înaltă, cu pante repezi, înglobând astfel și volumul bolților ce acoperă interiorul. Biserica din Păulești are pridvorul amplasat pe latura de vest, suprapus fiind de turnul clopotniță, prismatic si foarte scund, lăsat deschis, putând fi admirată frumusețea stâlpilor crestați în floare de către meșterii constructori. În afara celor câteva elemente de sculptură în lemn, zestrea artistică a bisericii o constituie icoanele împărătești care contribuie la împodobirea interiorului.

Cum ar fi să ajungi într-un sat cu un peisaj mirific și din mica biserică de lemn să răsune pricesne cântate de bărbații satului? Dar să știi că poți trăi un moment unic, emoționant, în biserica „Sfinții Voievozi” din Gugești oricând ai sosi. O zărești de departe, vopsită în cărămiziu, cu ferestre albe, ca niște perle, pare o corabie straniu ancorată pe pământ.  Cu acoperișul din tablă, construită din bârne și scânduri, are pictura lipită pe pânză de un albastru azuriu, ca cerul. Interiorul bisericii te va surprinde prin spectacolul culorilor, ca o comoară bine ocrotită între pereți simplii.  Dacă ajungi aici, sigur vei fi impresionat de modestia și înțelepciunea acestui vechi sat! Scurtă incursiune istorică Biserica de lemn a fost construită în anul 1879, fiind ctitorită de către Moise Marin, cu scopul de a oferi credincioșilor din vechiul sat Gugești, un spațiu unde să se poată simți mai aproape de Dumnezeu.  De asemenea, pe peretele interior de la intrare pot fi văzute și numele a încă 8 ctitori ce au participat la ridicarea sfântului lăcaș. La mai puțin de 100 de ani de la înființare, în 1966 biserica și clopotnița au primit titlul de monumente istorice. Experiențe unice   Dacă te pasionează turismul ecumenic și dorești să îți completezi experiența din această zonă, mai poți vizita și Schitul Dealul Sării, Biserica Brâncovenească „Nașterea Maicii Domnului” din Dragosloveni sau mănăstirile Recea, Rogozu, Dălhăuți sau Poiana Mărului.  Alte atracții care pot fi de interes pentru orice călător mai sunt și Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial, Muzeul memorial „Alexandru Vlahuță” din Dragosloveni, Situl Dacic Cândești, Rezervația Naturală Pietrele Matei, precum și schitul și cascada Muntioru. 

Satului Cotești, fost Odobasca, se află în zona Subcarpațílor Orientali între dealurile înalte și câmpia Râmnicului. O excursie în zonă oferă priveliști și peisaje care, cu siguranță, te vor încânta. Mica biserică din lemn, ridicată în anul 1471, te așteaptă la marginea de sud a satului, într-o curte verde, străjuită de tei seculari. Este unul dintre cele mai vechi lăcaşuri de cult din Vrancea. Chiar Marele Dicţionar Geografic al lui Lahovari afirmă: „În Odobasca există o biserică cu hramul Adormirea Maicii Domnului fondată de Stan Cotea, prefăcută în 1869 şi 1888 care deţine 6 prăjini de fâneţe şi păduri din care obţine un venit modest de numai 150 de lei.” Biserica este de tip navă, cu pereţii încheiaţi din bârne de stejar, şi căptuşiti cu scânduri de brad vopsite în albastru-gri. În interior are o boltă deschisă, o cupolă susţinută  de căpriori curbaţi din stejar, boltă ce demonstrează măiestria lucrătorilor în lemn. Conacul din centrul comunei, cu o istorie deosebit de bogată ce a aparținut căpitanului Stan Cotea Odobescu, este încă un obiectiv pe care nu trebuie să îl ratezi! Scurtă incursiune istorică Conform surselor istorice – un vechi pomelnic săpat în lemn și menționat în inventarul bisericii din anul 1904 - și a pisaniei amplasate deasupra intrării în naos, căpitanul Stan Cotea a ctitorit bisericuța din lemn în anul 1471. Clopotniţa bisericii este situată în colţul de nord-vest al acesteia, la distanţă de câţiva metri. Este impresionantă ca înălţime şi chiar ca supra­faţă. Este construită în acelaşi stil cu biserica, din bârne de stejar căptuşite cu scânduri şi considerăm că a fost renovată odată cu biserica la 1888. Este un miracol că există şi azi, fără reparaţii, adăpostind două clopote celebre prin donatorii lor. Comori neprețuite • Cazanie din 1829, fără coperţi • Icoană „Maica Domnului" pictură pe lemn cu foiţă de argint ci­zelat din secolul al XIX-lea; Unele dintre icoanele vechi au fost preluate în anii comunismului pentru muzeele din judeţ. În inventarul actual am mai găsit următoarele obiecte de preţ şi valoa­re istorică alături de cele menţionate mai sus: • Icoane cu vechime necunoscută, pictate în ulei, pe lemn şi anume: Isus cu Luca şi Cleopa, Fuga din Egipt, Isus Hristos (2 buc.), cele 14 praznice împărătești; • Icoana „Sfinţii Împărați" din 1864; • Icoana „Adormirea Maicii Domnului" din 1888; • Clopot de 200 kg donat în anul 1937 de regele României, Carol al II-lea; • Clopot de 100 Kg, donat tot în 1937 de către general Costel Tătăranu; • ​​O cruce în altar din metal alb şi mijlocul din lemn de măslin sculp­tat cu Botezul Domnului şi Răstignirea donată în 1915 de familia de boieri greci din Odobasca - Mihai Mosgos; • O icoană „Maica Domnului cu Pruncul" pictată în ulei şi donată de familia Eufrosina şi N. Vlahuţă (se poate specula o legătură cu scriitorul Al. Vlahuţă); • O icoană „Sfântul Dumitru" în naos, donată de familia C. Vasilescu; • Un policandru de bronz donat de Panaite Ciubotaru, unul dintre cei mai vașnici epitropi ai lăcaşului, ai cărui urmaşi continuă şi azi să contribuie la gospodărirea sa şi care au cripte în cimitirul bisericii. Experiențe unice în locație Anual se desfășoară activități social-culturale și religioase strâns legate de biserică.

Biserica “Sfântul Nicolae”din Prisaca, a fost ctitorită în secolul al XVIII-lea folosindu-se o tehnică constructivă veche. Biserica s-a ridicat pe o temelie făcută din bolovani de râu, fiind înălţată din bârne din lemn de stejar. Întreg edificiu a fost pardosit cu scânduri de lemn folosidu-se cioplitura şi crestătura în realizarea unor ornamente geometrice, acoperişul fiind realizat din sarpantă de lemn cu învelitoare de şindrilă. În interior, încă se mai păstrează două fragmente din vechea catapeteasmă pictată în anul1820 şi donate de către „Tetorii bisericii acesteia, Gheorghe Enoiu”. Acest lăcaş de cult are şi utilitate funerară fiind amplasat în mijlocul cimitirului. Sursă text și poze

Biserica de lemn “Sfântul Nicolae“ din Vrâncioaia poate fi datată pe baza unor inscripții în chirilică de pe bârnele din lemn. Acestea au fost descoperite datorită lucrărilor de refacere a monumentului începute în vara anului 2003. În partea de sud a pronaosului se află gravat în lemn: „Să știe de cându s-au sfințitu biserica aceasta ombla văliatu 7286 (1778) și era domn Ghica Vodă protopop era Neculaiu Vidra(ș)cu”. Pe o bârnă din lemn situată în partea de nord se găsește înscrierea: „să știe de cându s-au șindrilitu biserica let 7290 (1782) Mai 25…popa Cristian Ștefan”. Putem afirma că 1778 este anul sfințirii și începerii construcției, iar anul 1782 ca definitivare. Planul bisericii „Sfântul Nicolae” este monovanat, având pereții înălțați pe o temelie de piatră de râu, cu rol în protejarea materialului lemnos folosit în constructie. Accesul în incintă se face printr-o ușă din lemn, după ce se urcă două trepte din lespezi de piatră. Acoperișul cu învelitoare din șindrilă, unic pentru întregul edificiu, înglobează și volumul bolților, încununat de cruci din fier forjat. Interiorul este reprezentat de icoanele pictate pe lemn, cu scene din viața sfinților, precum și de icoanele împărătești vopsite cu roșu. În anul 2003, la Biserica de lemn “Sfântul Nicolae“ din Vrâncioaia au început lucrări de restaurare și reparații la acoperiș și la temelie, punându-se în valoare inscripțiile in chirilică săpate pe bârnele din pronaos, în urma decapărilor interioare. Sursa text: Wikipedia. Sursă poze: În Vrancea

Numită şi Catedrala spătarului Gavril Conachi, biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului” din Lărgăşeni-Corbiţa impresionează prin monumentalitate, fiind considerată de către specialişti biserica de lemn cu cei mai înalţi pereţi din România, de unde şi numele de „catedrală”, în raport cu celelalte biserici de lemn din Moldova, care respectă proporţiile locuinţelor ţărăneşti şi rar le depăşesc prin verticalitate. Situat pe Valea Berheciului, pe dealurilor line din sudul Moldovei, în fostul Ţinut al Adjudului, lăcaşul de cult a fost construit între 1759-1760, în timpul domnitorului Ioan Teodor Callimachi(1758-61) pe când Episcopia Romanului era păstorită de vladica Ioanichie(1747-69), iar la Londra, arhitectul scoțian Sir William Chambers publica A Treatise on Civil Architecture. Pe plan european, războiul măcina bătrânul continent, Iezuiții erau alungaţi din Portugalia de marchizul Pombal, iar peste Ocean britanicii duceau lupte sângeroase pentru a smulge Quebecul din mâinile francezilor. Ctitorie dregătorească şi loc de veci al spătarului Gavril Conachi, ridicată pe Moşia familiei din Lărgăşeni, biserica de lemn veghează de două secole şi jumătate peste satele din jur, amintind, prin simpla sa prezenţă, creştinilor care locuiesc aceste cătune moldave, puterea ctitorului şi măreţia dregătoriei sale. În plin Ev Mediu românesc, în timp ce Occidentul era deja în epoca Luminilor, biserica din Lărgăşeni a fost ridicată pentru a aminti celor din jur poziţia socială a ctitorului, pentru a impresiona supuşii care lucrau întinsele pământuri ale Moşiei familiei Conachi şi epata mica boierime de ţară, care era invitată la cele şase sărbători anuale (iarmaroace), organizate de spătar pe Moşia sa. Din punct de vedere arhitectonic, biserica respectă planul clasic în formă de cruce, dispusă în stil bizantin (pronaos, naos, altar), stil adoptat cu timpul de constructorii de biserici de zid din Moldova şi celelalte provincii româneşti. Lăcaşul este zidit pe o puternică fundaţie de piatră, consolidată de doi contraforţi. Structura aminteşte mai degrabă de puternicile biserici de zid din nordul Moldovei (cum ar fi „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” din Arbore – Suceava) sau bisericile fortificate din Transilvania (Biertan – Sibiu sau Câlnic - Alba), decât de bisericile de lemn din Vrancea arhaică sau cele din împrejurimi. Diferenţa fundamentală este că la bisericile amintite mai sus pereţii sunt din zid, în timp ce la biserica din Lărgăşeni pereţii sunt construiţi din bârne de stejar, fixate cu/şi în cepi de lemn și aşezate pe tălpi din aceeaşi esenţă, care fac legătura cu fundaţia. Impresionează precizia fasonării acestor masive bârne de stejar, realizate acum două secole şi jumătate, care se îmbină geometric pe toată lungimea pereţilor. Fiind o construcţie a unui înalt dregător domnesc moldav, biserica „Adormirea Maicii Domnului” diferă de celelalte biserici de lemn din Vrancea, construite în general de obştile săteşti pentru nevoile sătenilor. Lăcaşul se distinge de celelalte construcţii şi prin organizarea interiorului, unde, deasupra părţii de vest a pronaosului, a fost amenajat mai târziu un superb cafas, element arhitectonic întâlnit în epocă numai la bisericile domneşti de zid şi la cele construite de înalţii dregători domneşti. Pe latura de miazăzi, la nivelul cafasului, peretele este prevăzut cu o fereastră, care permite pătrunderea luminii. Datorită monumentalităţii pereţilor, meşterii nu şi-au permis luxul de a deschide mai multe fante pentru amenajarea unui şir de ferestre, ceea ce face ca, în ciuda înălţimii, lumina să pătrundă anevoie. Din acest motiv, în bârnele de stejar constructorii au amenajat mai multe registre pentru fixat candele de iluminat, din care unele s-au păstrat până în zilele noastre. Dacă naosul şi pronaosul suferă oarecum de lumină din cauza spaţiului imens al construcţiei, altarul este inundat de lumina care pătrunde prin fereastra de pe peretele estic şi din fereastra diaconiconului. Iar ca lumina să nu rămână prizoniera altarului, constructorii au imaginat catapeteazma ca un vitraliu gotic, din care lumina ţâşneşte prin fantele lăsate în mod intenţionat între registrele de icoane care despart Altarul de naos. Această manieră insolită de a trimite lumina din Altar spre interiorul bisericii adaugă o notă de mister unui lăcaş ridicat să impună respect maselor. Catapeteazma bisericii din Lărgăşeni este ea însăşi o operă de artă, o îmbinare perfectă între lumea culorilor din icoanele pictate de zugravul Apostol la 1761 şi sculpturile care le împodobesc. Aşezate pe mai multe registre, icoanele sunt despărţite prin rame sculptate sub formă de frunză de stejar, prin care lumina coboară în naos. În timp ce pe colinele din sudul Moldovei, marii boierii trăiau încă epoca de glorie a sfârșitului de Ev Mediu românesc, ridicând catedrale din lemn, la Amsterdam, în 1761, Jean-Jacques Rousseau publica faimosul roman epistolar Julie ou la Nouvelle Héloïse. Revenind la biserica de pe Valea Berheciului, aceasta se finalizează cu un acoperiş în patru ape, cu o structură omogenă, fără turlă sau alte elemente decorative, cum întâlnim la bisericile de lemn din Vrancea arhaică sau Maramureş. Pentru clopote ctitorul a ridicat în aceiaşi ani o elegantă clopotniţă, la fel de impresionantă prin monumentalitate, stil, materiale de construcţii. Asemănătoare unui Foişor de foc, cu un parter construit din piatră şi cărămidă, din pereţi groşi ca zidurile unei cetăţi de apărare, din punct de vedere arhitectonic clopotniţa face corp comun cu biserica, rezultând un ansamblu religios unic în peisajul arhitectonic din sudul Moldovei. Deasupra robustului parter de zid se ridică, pe două nivele, cea mai înaltă clopotniţă de lemn din spaţiul geografic cuprins în această lucrare, cu un acoperiş în patru ape ca şi biserica, cu învelitoare din şindrilă. La ultimul etaj, fixate în grinzi solide, se află clopotele originale. Pe clopotul mare ctitorul a pus următoarea inscripţie: „Auzi Doamne glasul robilor Tăi Gavril Conachi şi a Mariei Conachi, an 1808 iulie”, iar pe clopotul mic: „Acest clopot s-a făcut la biserica Precisti ot Lărgăşeni prin darea cuc Gavril Conachi sul”. Numele ctitorului se mai află înscris pe Pomelnicul familiei de pe o lespede din marmură, care a acoperit mormântul acestuia în 1810, când a fost înhumat, ca marii dregători, în pridvorul bisericii pe care a construit-o. Conform ritualului ortodox de înmormântare, după 7 ani, în 1818 acesta a fost dezhumat, iar reînhumarea nu s-a mai făcut în biserica de lemn din Lărgăşeni, ci la Mănăstirea Agapia, unde Nicolae Grigorescu va picta celebrele fresce între 1858-1861. Lespedea din marmură, cu numele ctitorului, a rămas până astăzi la ctitoria sa din Lărgăşeni, amintind celor care intră în incinta sfântului lăcaş numele celui care a avut curajul să ridice o biserică din lemn, care să rivalizeze prin măreţie cu lăcaşurile de zid din nordul Moldovei. În ce priveşte numele celor care au lucrat la construcţia lăcaşului, nu există nicio inscripţie cu numele meşterilor care au ridicat această catedrală de lemn la jumătatea secolului XVIII în fostul Ţinut al Adjudului. De-a lungul timpului, lăcaşul a suferit vitregiile vremurilor, iar ploile, omătul şi vântul care suflă peste dealurile care se ridică din Valea Berheciului au afectat lemnul, element sensibil la umiditate. Reparaţiile periodice, ca şi cele capitale din 1840 nu au fost suficiente pentru oprirea degradării lăcaşului. Din acest motiv lăcaşul a fost închis periodic pentru reparaţii şi consolidări, iar între 1886 şi 1940, din cauza putrezirii bârnelor, pentru a nu pune în pericol siguranţa creştinilor, a fost închis pentru o perioadă îndelungată. Consolidat şi restaurat în timpul celui De-Al Doilea Război Mondial, monumentul a fost redat circuitului religios, din nefericire, fără a îndepărta cartonul asfaltat care acoperea faţada de nord şi anula frumuseţea şi monumentalitatea biserici. Acest lucru s-a întâmplat abia în anii 80, când au fost executate lucrări de consolidare şi restaurare. În prezent, biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Lărgăşeni se află în plin proces de reparaţii, urmând ca până în 2012 să fie consolidată, restaurată, redată circuitului religios şi deschisă turiştilor şi pelerinilor care vin să viziteze Catedrala boierului Conachi, construcţie unică în spaţiul religios moldav, adevărată capodoperă a meşterilor populari de la jumătatea secolului XVIII, demnă de a figura în Patrimoniul Mondial UNESCO. Sursă text: Romeo-Valentin Muscă, Catedralele Vrancei (m.s.) Sursă foto: http://djcvn.cultura.ro/