Biserica de lemn ”Adormirea Maicii Domnului” (1760), comuna Corbița

Numită şi Catedrala spătarului Gavril Conachi, biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului” din Lărgăşeni-Corbiţa impresionează prin monumentalitate, fiind considerată de către specialişti biserica de lemn cu cei mai înalţi pereţi din România, de unde şi numele de „catedrală”, în raport cu celelalte biserici de lemn din Moldova, care respectă proporţiile locuinţelor ţărăneşti şi rar le depăşesc prin verticalitate.

Situat pe Valea Berheciului, pe dealurilor line din sudul Moldovei, în fostul Ţinut al Adjudului, lăcaşul de cult a fost construit între 1759-1760, în timpul domnitorului Ioan Teodor Callimachi(1758-61) pe când Episcopia Romanului era păstorită de vladica Ioanichie(1747-69), iar la Londra, arhitectul scoțian Sir William Chambers publica A Treatise on Civil Architecture.

Pe plan european, războiul măcina bătrânul continent, Iezuiții erau alungaţi din Portugalia de marchizul Pombal, iar peste Ocean britanicii duceau lupte sângeroase pentru a smulge Quebecul din mâinile francezilor. Ctitorie dregătorească şi loc de veci al spătarului Gavril Conachi, ridicată pe Moşia familiei din Lărgăşeni, biserica de lemn veghează de două secole şi jumătate peste satele din jur, amintind, prin simpla sa prezenţă, creştinilor care locuiesc aceste cătune moldave, puterea ctitorului şi măreţia dregătoriei sale.

În plin Ev Mediu românesc, în timp ce Occidentul era deja în epoca Luminilor, biserica din Lărgăşeni a fost ridicată pentru a aminti celor din jur poziţia socială a ctitorului, pentru a impresiona supuşii care lucrau întinsele pământuri ale Moşiei familiei Conachi şi epata mica boierime de ţară, care era invitată la cele şase sărbători anuale (iarmaroace), organizate de spătar pe Moşia sa.

Din punct de vedere arhitectonic, biserica respectă planul clasic în formă de cruce, dispusă în stil bizantin (pronaos, naos, altar), stil adoptat cu timpul de constructorii de biserici de zid din Moldova şi celelalte provincii româneşti. Lăcaşul este zidit pe o puternică fundaţie de piatră, consolidată de doi contraforţi. Structura aminteşte mai degrabă de puternicile biserici de zid din nordul Moldovei (cum ar fi „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” din Arbore – Suceava) sau bisericile fortificate din Transilvania (Biertan – Sibiu sau Câlnic - Alba), decât de bisericile de lemn din Vrancea arhaică sau cele din împrejurimi. Diferenţa fundamentală este că la bisericile amintite mai sus pereţii sunt din zid, în timp ce la biserica din Lărgăşeni pereţii sunt construiţi din bârne de stejar, fixate cu/şi în cepi de lemn și aşezate pe tălpi din aceeaşi esenţă, care fac legătura cu fundaţia. Impresionează precizia fasonării acestor masive bârne de stejar, realizate acum două secole şi jumătate, care se îmbină geometric pe toată lungimea pereţilor.

Fiind o construcţie a unui înalt dregător domnesc moldav, biserica „Adormirea Maicii Domnului” diferă de celelalte biserici de lemn din Vrancea, construite în general de obştile săteşti pentru nevoile sătenilor.

Lăcaşul se distinge de celelalte construcţii şi prin organizarea interiorului, unde, deasupra părţii de vest a pronaosului, a fost amenajat mai târziu un superb cafas, element arhitectonic întâlnit în epocă numai la bisericile domneşti de zid şi la cele construite de înalţii dregători domneşti. Pe latura de miazăzi, la nivelul cafasului, peretele este prevăzut cu o fereastră, care permite pătrunderea luminii.

Datorită monumentalităţii pereţilor, meşterii nu şi-au permis luxul de a deschide mai multe fante pentru amenajarea unui şir de ferestre, ceea ce face ca, în ciuda înălţimii, lumina să pătrundă anevoie. Din acest motiv, în bârnele de stejar constructorii au amenajat mai multe registre pentru fixat candele de iluminat, din care unele s-au păstrat până în zilele noastre.

Dacă naosul şi pronaosul suferă oarecum de lumină din cauza spaţiului imens al construcţiei, altarul este inundat de lumina care pătrunde prin fereastra de pe peretele estic şi din fereastra diaconiconului.

Iar ca lumina să nu rămână prizoniera altarului, constructorii au imaginat catapeteazma ca un vitraliu gotic, din care lumina ţâşneşte prin fantele lăsate în mod intenţionat între registrele de icoane care despart Altarul de naos. Această manieră insolită de a trimite lumina din Altar spre interiorul bisericii adaugă o notă de mister unui lăcaş ridicat să impună respect maselor.

Catapeteazma bisericii din Lărgăşeni este ea însăşi o operă de artă, o îmbinare perfectă între lumea culorilor din icoanele pictate de zugravul Apostol la 1761 şi sculpturile care le împodobesc. Aşezate pe mai multe registre, icoanele sunt despărţite prin rame sculptate sub formă de frunză de stejar, prin care lumina coboară în naos.

În timp ce pe colinele din sudul Moldovei, marii boierii trăiau încă epoca de glorie a sfârșitului de Ev Mediu românesc, ridicând catedrale din lemn, la Amsterdam, în 1761, Jean-Jacques Rousseau publica faimosul roman epistolar Julie ou la Nouvelle Héloïse.

Revenind la biserica de pe Valea Berheciului, aceasta se finalizează cu un acoperiş în patru ape, cu o structură omogenă, fără turlă sau alte elemente decorative, cum întâlnim la bisericile de lemn din Vrancea arhaică sau Maramureş.

Pentru clopote ctitorul a ridicat în aceiaşi ani o elegantă clopotniţă, la fel de impresionantă prin monumentalitate, stil, materiale de construcţii. Asemănătoare unui Foişor de foc, cu un parter construit din piatră şi cărămidă, din pereţi groşi ca zidurile unei cetăţi de apărare, din punct de vedere arhitectonic clopotniţa face corp comun cu biserica, rezultând un ansamblu religios unic în peisajul arhitectonic din sudul Moldovei.

Deasupra robustului parter de zid se ridică, pe două nivele, cea mai înaltă clopotniţă de lemn din spaţiul geografic cuprins în această lucrare, cu un acoperiş în patru ape ca şi biserica, cu învelitoare din şindrilă. La ultimul etaj, fixate în grinzi solide, se află clopotele originale. Pe clopotul mare ctitorul a pus următoarea inscripţie: „Auzi Doamne glasul robilor Tăi Gavril Conachi şi a Mariei Conachi, an 1808 iulie”, iar pe clopotul mic: „Acest clopot s-a făcut la biserica Precisti ot Lărgăşeni prin darea cuc Gavril Conachi sul”.

Numele ctitorului se mai află înscris pe Pomelnicul familiei de pe o lespede din marmură, care a acoperit mormântul acestuia în 1810, când a fost înhumat, ca marii dregători, în pridvorul bisericii pe care a construit-o.

Conform ritualului ortodox de înmormântare, după 7 ani, în 1818 acesta a fost dezhumat, iar reînhumarea nu s-a mai făcut în biserica de lemn din Lărgăşeni, ci la Mănăstirea Agapia, unde Nicolae Grigorescu va picta celebrele fresce între 1858-1861.

Lespedea din marmură, cu numele ctitorului, a rămas până astăzi la ctitoria sa din Lărgăşeni, amintind celor care intră în incinta sfântului lăcaş numele celui care a avut curajul să ridice o biserică din lemn, care să rivalizeze prin măreţie cu lăcaşurile de zid din nordul Moldovei.

În ce priveşte numele celor care au lucrat la construcţia lăcaşului, nu există nicio inscripţie cu numele meşterilor care au ridicat această catedrală de lemn la jumătatea secolului XVIII în fostul Ţinut al Adjudului.

De-a lungul timpului, lăcaşul a suferit vitregiile vremurilor, iar ploile, omătul şi vântul care suflă peste dealurile care se ridică din Valea Berheciului au afectat lemnul, element sensibil la umiditate. Reparaţiile periodice, ca şi cele capitale din 1840 nu au fost suficiente pentru oprirea degradării lăcaşului.

Din acest motiv lăcaşul a fost închis periodic pentru reparaţii şi consolidări, iar între 1886 şi 1940, din cauza putrezirii bârnelor, pentru a nu pune în pericol siguranţa creştinilor, a fost închis pentru o perioadă îndelungată.

Consolidat şi restaurat în timpul celui De-Al Doilea Război Mondial, monumentul a fost redat circuitului religios, din nefericire, fără a îndepărta cartonul asfaltat care acoperea faţada de nord şi anula frumuseţea şi monumentalitatea biserici. Acest lucru s-a întâmplat abia în anii 80, când au fost executate lucrări de consolidare şi restaurare.

În prezent, biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Lărgăşeni se află în plin proces de reparaţii, urmând ca până în 2012 să fie consolidată, restaurată, redată circuitului religios şi deschisă turiştilor şi pelerinilor care vin să viziteze Catedrala boierului Conachi, construcţie unică în spaţiul religios moldav, adevărată capodoperă a meşterilor populari de la jumătatea secolului XVIII, demnă de a figura în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Sursă text: Romeo-Valentin Muscă, Catedralele Vrancei (m.s.)
Sursă foto: http://djcvn.cultura.ro/