Traseu nr.9 sat Păulești-Hăulișca-Canton Alunu-Valea Cozei-Șaua Golici

Traseu nr.9 sat Păulești-Hăulișca-Canton Alunu-Valea Cozei-Șaua Golici

Traseu de drumeție


Telefon

Despre

Traseul pleacă din faţa bazei Salvamont Păuleşti şi dublează pentru 1,8 kilometri marcajul PR. Se desparte de acesta spre dreapta (vest) şi se încrie pe Dealul Pietriş, iar după 7,6 kilometri ajunge în valea Pârâului Coza (zona Cantonul Forestier Alunu). Continuă următorii 5,6 kilometri de-a lungul văii Mioarei şi întâlneşte, la confluenţa acesteia cu pârâul Izvoru de la Cabană, traseul PA. De aici, urcă ultimii 3,5 kilometri până în Şaua Golici şi întâlneşte traseul BR în apropierea unei stâne aflate în paragină.

Tot în apropriere se găsește și Cascada din Horn, sau, așa cum îi spun localnicii, Cascada Mioarelor.  Aceasta se află în primele trei destinații de drumeție din Munții Vrancei.
O capodoperă naturală demnă de contemplare, cascada are o înălțime de aproximativ 15 metri,  situată într-un decor pitoresc, în inima munților, oferind astfel turiștilor atât intimitate cât și răcoare într-o zi toridă de vară.
Accesul se realizează urmând DN 2D până în satul Bârsești și de aici urmând la stânga drumul comunal 71 până în satul Păulești. Traseul turistic este marcat cu punct galben începe chiar din fața Bazei Salvamont. După câteva sute de metri se părăsește drumul asfaltat, pornind pe un drum forestier la dreapta. După aproximativ 8 km se ajunge într-o mică poieniță, loc tocmai bun de o pauză. Vă aflați la Cantonul Alunu, de unde drumul se bifurcă la dreapta către Dealul Zmeuriș, dar noi continuăm înainte încă 4 km până la o altă bifurcație unde traseul cu punct galben merge către dreapta către Golul Cozei. De aici putem ajunge în 20 de minute la Cascada din Horn, urmând marcajul punct albastru.

Punct de pornire traseu

  • Sat Păulești Baza Salvamont

Lungime traseu

  • 18,5 km 6-7 ore pe sens

Nivel de dificultate

  • Moderat

Marcaj

  • punct galben

Alte sugestii

Traseu nr.18 Cabanele Giurgiu-Căbălașu-Refugiul Centenar

Traseu de drumeție

Traseu nr.17 Pârâul Coza-Cascada din Horn

Traseu de drumeție

Traseu nr.16 sat Lepșa-Pârâul Streiu-DN 2L-Cabana Forestieră Zboina Neagră-La Trei Hotare-Pasul Oituz

Traseu de drumeție

Traseu nr.15 Soveja-Șezătoarea Lupilor-Cabana Forestieră Zboina Neagră-Vârful Zboina Neagră

Traseu de drumeție

Traseu nr.14 Stâna Cârnituri-Stâna Vidreni-Golul Roibului

Traseu de drumeție