Organizatie Non-Guvernamentala
Organizatie Non-Guvernamentala
Eu, tu și ei – Împreună facem lumea mai bună
Asociația “Eu, tu și ei” Focșani este o organizație independentă ale cărei proiecte sunt dedicate în special copiilor și tinerilor din medii dezavantajate pe care îi încurajăm să devină o voce în comunitate. Asociația susține numeroase proiecte comunitare, civice, socio-culturale al căror principal scop este de a susține tânăra generație în efortul de a se integra pe deplin în societate, de a ajuta tinerii în lupta lor împotriva discriminării de orice fel și de a deveni în final ambasadori ai binelui. Tineri care au crescut pe lângă organizația noastră sunt acum profesioniști în diferite domenii care se întorc cu drag acasă pentru a da ceva înapoi comunității. În ultimii ani proiectele noastre s-au concentrat pe copiii din sate pentru care l-am inventat pe “Cărțilă”, spiritul cărților de povești, care călătorește cu echipa lui de volutnari-povestași prin sate pentru a le citi copiilor povești și a le dărui cărți. Alături de povestași, ne punem cărțile în valize și pornim în satele mici pentru a citi împreună cu copiii.
În prezent lucrăm la trei proiecte multianuale: „c@rte în sate, caravană de lectură pentru copiii din sate”, #PovestimFocșaniul, proiect cultural prin care vrem să redescoperim istoria orașului dinainte de demolările comuniste și să o dăm mai departe prin organizarea de tururi civice și culturale și publicarea unor volum de cercetare despre elita urbană, și „Tineret în (re)acțiune – Club de jurnalism și implicare civică” prin care încurajăm tinerii să se implice activ în schimbarea atât de necesară în societate.
Focșani, România
Organizatie Non-Guvernamentala
Asociația Grow Up Project Focșani este o asociație nonprofit ce a luat ființă în anul 2010 din inițiativa doamnei profesor Carmen Ion. Din provocarea de a îi face pe elevi să citească a apărut Boovie.
Ce este Boovie?
Construit ca un festival, Boovie propune o nouă metodă de aprobare a cărților, prin transformarea lor în book - trailere de către echipe formate din elevi, coordonate de un profesor.
Se adresează atât elevilor de liceu, cât și celor de gimnaziu și presupune:
- formarea unei echipe de 6-11 membri;
- realizarea integrală a unui trailer după citirea romanului suport( scenariu, regie, interpretare, montaj, etc.);
- evaluarea trailerului de către un juriu de specialitate, care stabilește câștigătorii;
Cum a apărut Boovie?
Cu toții auzim că tinerii nu mai citesc,nu?
Acesta este unul dintre principalele motive care duc la rezultate atât de slabe la examene importante, precum bacalaureatul. Și totuși, o motivație potrivită produce schimbări autentice!
Boovie este acea motivație!
În 2015, Carmen Ion, profesor de Limba Română din Focșani, a conceput un proiect de educație integrată, din disperata nevoie de a-i convinge pe liceeni să citească din și cu plăcere un concurs pe echipe, la nivel de clasă, în care elevii au combinat lectura cu abilitățile și mijloacele multimedia.
În ce credem? Ce promovăm?
Credem în elevi, în potențialul și nevoia lor de a crește, dincolo de limitările impuse de școală.
Prin Boovie, susținem dezvoltarea personală a elevilor și promovăm:
- lectura conștientă și exprimarea multimedia;
- inițiativa proprie;
- comunicarea inter și intrapersonală;
- exploatarea tuturor tipurilor de inteligență;
- construcția de consens;
- creativitatea;
- învățarea non-formală;
- dezvoltarea autonomiei.
Organizatie Non-Guvernamentala
Prima noastra activitate de ajutor umanitar a inceput oferind familiilor sarace si neputincioase din zona judetului Vrancea, hrana calda la domiciliu si ajutor cu pachete consistente cu alimente. Activitatea noastra a inceput cu pasi marunti intr-un cerc restras de prieteni si s-a dezvoltat pas cu pas odata cu diversificarea si inmultirea activitatilor noastre de ajutor umanitar.
Focșani, România
Organizatie Non-Guvernamentala
Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice (ACDB) a fost înființată oficial la data de 2 iulie 2003, însă activitățile întreprinse în domeniul conservării biodiversității de către membrii fondatori au debutat încă din anul 1999.
În cei 13 ani de activitate, ACDB a derulat 9 proiecte dedicate managementului ariilor protejate, 7 proiecte dedicate conservării speciilor de carnivore mari și 2 inițiative dedicate dezvoltării comunităților din ariile protejate.
În 2004, ACDB a înființat Centrul pentru Reabilitarea Faunei Sălbatice cu scopul de a salva și reabilita exemplare de faună sălbatică.
Din 2010, ACDB este custode al ariei naturale protejate Lunca Siretului Inferior. Iar din 2016, organizația a luat în custodie și ariile protejate Soveja și Râul Putna.
*sursă text și foto
Strada Ion Creangă nr. 12, Focșani 620083, Romania
Organizatie Non-Guvernamentala
La început a fost dorința ca visele să devină realitate... ne doream iubire și libertate... așa am descoperit înalțimile.. și era anul 1988. Peste munți, prin păduri, peste pârâuri și sub cascade..am descoperit forța pentru a merge înainte.
Asociatia pentru Dezvoltare Durabila "Focul Viu" (A.D.D.F.V.) înființată (oficial) la data de 25 septembrie 1994 prin hotărârea membrilor fondatori primește hotărâre judecătorească de înființare pe 9 mai 1995 dată la care se sărbătorește ziua Europei. A.D.D."Focul Viu" este unul dintre cele mai vechi ONG din Vrancea cu multiple activități din spectrul dezvoltării durabile.
Strada Piața Moldovei 4-126, Focșani
Organizatie Non-Guvernamentala
Asociația PropatriaVOX, ia ființă în anul 2021, cu scopul de a stimula implicarea tinerilor din România în activități menite să le dezvolte spiritul de inițiativă și voința de a participa activ la viața cetății. Asociația naște din dorința membrilor fondatori de a dărui municipiului Focșani energii noi, creative și o experiență acumulată în peste 15 ani de activitate în sectorul non-profit din Italia. Activitățile se adresează cu prioritate tinerilor, așteptărilor și nevoilor lor, cu scopul de a le sprijini talentul și de a crea contexte în care aceștia să aibă ocazia să se manifeste, să învețe, să se dezvolte, să facă voluntariat.
Este „vocea” din România a Asociației culturale româno-italiane PROPATRIA, cu sediul la Roma, care din anul 2007 sprijină și promovează prin activități de înalt nivel artistic, excelența tinerilor români din diaspora și imaginea României în afară granițelor țării.
Asociația PropatriaVOX își propune, în contextul proiectelor aflate în lucru, să realizeze un HUB Cultural dedicat tinerilor focșăneni, un punct de referință pentru ei, unde să se întâlnească, să se confrunte, să expună idei, să creeze. Un HUB în care tinerii să poate experimenta, de la creația muzicală, la arta vizuală, fotografie, video, etc.., în care să se simtă confortabil și în largul lor, să dea frâu liber energiilor pozitive și creative pe care le posedă, oferind în același timp acestora posibilitatea extraordinară de a învăța experimentând, într-un loc dedicat lor, împreună și sub îndrumare. Învățarea experimentală este un concept nou promovat în ultimul timp de experții în educație. Acesta presupune crearea de situații în care adolescenții să pună în practică lucrurile teoretice, să aibă ocazia să observe procesul și să înțeleagă. Înțelegem importanța socială a actului de cultură și considerăm că este necesar efortul concentrat al întregii comunități pentru a obține rezultate palpabile și de durată.
Asociația PROPATRIA VOX poartă bagajul artistic și expertiza a zeci de evenimente și acțiuni socio-culturale, promotoare a neprețuitelor valori culturale naționale, in sprijinul și cu participarea comunității românești din Italia, realizat cu migală și respect de către "sora" sa mai mare PROPATRIA a.c.r.i., Odv (Roma).
De asemenea, își propune sa mențină in continuare la fel de coagulată relația firească născută între două culturi și popoare (cel român și cel italian), atât de apropiate și atât de diverse în gândirea, creația și abordarea artistică capabile să își transfere benefic, reciproc elemente de tradiție și inspirație modernă.
Organizatie Non-Guvernamentala
Dacă ați găsit animale sălbatice aflate în dificultate, puteți contacta Centrul nostru.
Persoană de contact:
Dr. George Vlad
Tel: 0721 458 338
Email: george.vlad@acdb.ro
Zilnic, multe animale sălbatice sunt accidentate si chiar ucise din cauza impactului activităților omenești. O parte dintre aceste animale ajung la Centrul pentru Reabilitarea Faunei Sălbatice – ACDB de la Petrești, intr-un loc in care noi încercam sa le redam viața, integritatea fizica si capacitatea de a fi reintroduse in habitate naturale.
La Centrul de Reabilitare, animalele rănite ajung din cauza unor situații dramatice care le pun in pericol viața. Medicii veterinari, biologii si voluntarii intră în alertă încercând adesea sa facă miracole: sa refacă capacitatea locomotorie a unui pui de urs cu laba amputata de tren, sa hrănească doi pui orfani de râs, sa hrănească din două în două ore un pui de căprior rătăcit de mamă sau să scoată alicele din aripa unei pasări împușcate. Centrul pentru Reabilitarea Faunei Sălbatice este unul dintre cele mai eficiente locuri autorizate din Romania în care se poate reabilita un animal sălbatic.
În cadrul centrului activează atât personal profesionist (medici veterinari, biologi, specialiști în faună sălbatică, etc.) dar și voluntari implicați în activitățile de administrare zilnică, astfel încât de la o lună la alta reușim să ne îmbunătățim rata de supraviețuire și reabilitare a animalelor sălbatice. Credem cu tărie, că împreună, vom asigura o îmbunătățire a procesului de salvarea a vieții animalelor aflate în pericol!
Centrul de Reabilitare a Faunei Sălbatice este autorizat pentru reabilitarea animalelor sălbatice la nivel național. Având însa în vedere procedurile operaționale de intervenție rapida in anumite cazuri grave, timpul de intervenție necesar pentru deplasări pe distante foarte mari constituie un factor de care trebuie ținut cont in asumarea cazului respectiv. In acest context, pentru operativitate, Centrul va asigura cu prioritate intervențiile la nivel regional iar cazurile situate in proximitatea unor Centre de reabilitare situate in alte regiuni ale tarii vor fi direcționate către acestea.
*sursă text și foto
P6FJ+96, Focșani 627395, Romania
Organizatie Non-Guvernamentala
Închis
Organizația Civică Vrancea este o asociație înființată în septembrie 2016 având ca obiective promovarea, sprijinirea, realizarea și coordonarea de activități împreună copiii, tinerii și adulții, inclusiv cei aflați în situație defavorizată, supuși riscului de discriminare sau excludere socială pentru:
A contribui la dezvoltarea regiunii din punct de vedere economic, social, educațional, cultural, ecologic turistic și al sănătății.
Organizarea de activități științifice, sociale, socioprofesionale, instructive, culturale, didactice, sportive, de divertisment și recreere, sănătate, protecția mediului, activități de formare profesională formală și nonformală.
A contribui la creearea unei responsabilități colective și individuale cu o coeziune socială ridicată, a valorilor specifice identității socio-culturale românești.
* sursă text și foto
* sursă text și foto
Strada Piața Moldovei, Focșani, Romania