Mănăstirea Mușunoaiele

Mănăstirea Mușunoaiele este o mănăstire ortodoxă din județul Vrancea. Așezată în localitatea Fitionești, mănăstirea închinată Adormirii Maicii Domnului, a fost înființată în secolul al XVII-lea. Din localitatea Panciu se pornește spre comuna Fitionești, cale de unsprezece kilometri, apoi, alți optsprezece kilometri, pe un drum forestier.

În apropiere de mănăstire se află mormântul eroinei Ecaterina Teodoroiu și situl arheologic "Cetățuia Mănăstioara". Istoria recentă a acestei mănăstiri este impresionantă, ea fiind un simbol al rezistenței anticomuniste din Munții Vrancei. Astăzi, obștea monahală este alcătuită din câțiva călugări.

Mănăstirea Mușunoaiele se află așezată pe valea Zăbrăuțiului, în comuna Fitionești, nu departe de Mănăstirea Brazi. Prima așezare monahală este pusă în legătură cu sihaștrii din vechime, nevoitori în aceste păduri, care, din când în când, coborau la biserica, spre a primi Sfintele Taine.

Potrivit unor mărturii documentare, unii viețuitori ai Mănăstirii Brazi l-au rugat de mai multe ori pe mitropolitul Teodosie al II-lea, retras in mănăstirea lor, să ridice un schit pe valea Zăbrăuțiului, între anii 1675-1694. Cel care a pus temelia primului așezământ monahal, numit Mușunoaiele, a fost episcopul Lavrentie al Romanului, ucenic de seamă al Sfântului Teodosie de la Brazi. Acesta a înzestrat așezământul cu toate cele necesare vieții mănăstirești, obținând și unele scutiri de taxe pentru noul schit.

Prima biserică a Schitului Mușunoaiele a fost construită din lemn, fiind închinată Adormirii Maicii Domnului. Din pricina condițiilor meteorologice aspre, în numai un secol, bisericuța s-a dezafectat, nemaiputând fi folosită. În anul 1836, starețul Mănăstirii Brazi, care indruma duhovnicește și obștea acestui schit, a hotarât ridicarea unei noi biserici, tot din lemn. Construită între anii 1839-1840, noua bisericuță a fost sfințită în anul 1841.


Potrivit documentelor vremii, pe la anul 1945, în obștea Schitului Mușunoaiele se nevoiau în jur de treizeci de părinți călugări, iar averea schitului cuprindea șase clopote, alături de alte odoare sfinte, precum și podgorii și moșii.

În anul 1863, prin secularizarea averilor mănăstirești, făcută de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Schitul Mușunoaiele a fost sărăcit de toate avuțiile sale, iar călugării s-au împrăștiat, nemaiavând cele necesare traiului. Cei care au rămas însă în obște au început să prelucreze lemn, spre a putea întreține biserica.

În anul 1940, prin purtarea de grijă a ieromonahului Evghenie Hulea, starețul Schitului Mușunoaiele, locașul monahal a cunoscut o perioadă de renaștere. Pentru verticalitatea sa, în privința înșelării comuniste, părintele Evghenie Hulea a fost supranumit "Sfântul de la Mușunoaiele". Renumit duhovnic și îngrijitor al celor aflați în nevoi, părintele a atras asupra sa ura comuniștilor.

În anul 1949, pentru că a oferit hrană unui grup de soldați germani, care fugiseră din calea Armatei Roșii, părintele Evghenie a fost aruncat în temniță, vreme de cinci ani. Mai apoi, în anul 1958, el a fost închis din nou, vreme de alți patru ani. Părintele Evghenie a fost torturat până la moarte, trecând la cele veșnice în ziua de 23 octombrie 1962. Mai apoi, el a fost înmormântat în cimitirul din comuna Pufești, județul Vrancea.

În anul 1959, schitul de la Mușunoaiele a fost închis, de către comuniști. Începand cu anul 1980, starețul așezământului monahal a început repararea clădirilor rămase în picioare și refacerea obștii monahale. Imediat după anul 1989, el a pus bazele celui mai mare ansamblu monahal recent din Vrancea. Mănăstirea Mușunoaiele a fost redeschisă oficial în anul 1990.

Sursă text: crestinortodox.ro