Mănăstire

Mănăstirea Brazi se află în apropierea oraşului Panciu. Deşi tradiţia spune că, aici, exista un schit sihăstresc încă de pe vremea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare al Moldovei, începutul sigur – bazat pe documente – al acestui aşezământ monahal poate fi plasat în secolul al XVII-lea, când doi călugări, Sava şi Teofilact, au zidit o bisericuţă subterană păstrată şi astăzi.  Aici, s-a aşezat, în a doua jumătate a veacului al XVII-lea, Sfântul Sfinţit Mucenic Teodosie – fost mitropolit al Moldovei; în toamna anului 1694, o ceată de tătari pătrunde în schit şi taie capul bătrânului arhiereu, deoarece refuzase să le dea odoarele sfinte pregătite pentru chinoviile ctitorite de el. De menţionat că, la Schitul Brazi, a fost înmormântat, în anul 1925, scriitorul Ioan Slavici, iar, cu puţin înainte de 1940, preoţii Grigore Pişculescu (scriitorul Gala Galaction) şi Vasile Radu au făcut, aici, o nouă traducere în româneşte a Sfintei Scripturi. Desfiinţat în anul 1959, Schitul Brazi a fost redeschis, în septembrie 1990; totul a fost reconstruit: biserica „Naşterea Maicii Domnului”, stăreţia, chiliile; deasupra paraclisului subteran (refăcut), s-a construit un nou paraclis, cu hramul „Sfântul Sfinţit Mucenic Teodosie”; în incintă, s-au ridicat un altar de vară şi anexe gospodăreşti. La acest aşezământ călugăresc, în ziua de duminică – 5 octombrie 2003, a avut loc slujba de proclamare a canonizării Sfântului Sfinţit Mucenic Teodosie, precum şi a Sfântului Cuvios Vasile de la Mănăstirea Poiana Mărului. În perioada 2010-2014, a fost construită o biserică măreaţă, cu hramurile „Pogorârea Sfântului Duh” şi „Sfântul Sfinţit Mucenic Teodosie”. Slujba de sfinţire a acestui lăcaş de cult a fost oficiată, în ziua de 22 septembrie 2014, de către Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei – Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, şi Chiriarhul locului – Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, împreună cu alţi numeroşi ierarhi, preoţi şi diaconi. Astăzi, Mănăstirea Brazi se bucură de cercetarea multor pelerini, datorită faptului că, aici, se află moaştele Sfântului Sfinţit Mucenic Teodosie. Sursă text: arhiepiscopiabzvn.ro

Mănăstirea Buluc îşi are începutul în a doua jumătate a secolului al XV-lea, când, un boier din Odobeşti, Ioan Caragea, ridică biserica de astăzi a mănăstirii, din lemn, având hramurile „Pogorârea Sfântului Duh” şi „Sfânta Treime”, aceasta înlocuind un lăcaş de cult mai vechi. Ulterior, ctitorul s-a călugărit în Schitul Buluc, devenind ieromonahul Isaia şi ajungând stareţ al acestui aşezământ monahal. În anii 1922-1928, călugării din Schitul Buluc au ridicat, alături de biserica veche, una nouă, de zid, mult mai mare decât cea dintâi, cu hramul „Schimbarea la Faţă”, distrusă de puternicul cutremur din 10 noiembrie 1940. În ultimii ani, aici, s-au zidit o clopotniţă şi o casă mare pentru chilii, unde locuiesc maici şi surori. Sursă foto: https://www.facebook.com/cristina.handra.7 Sursă text: arhiepiscopiabzvn.ro

Mănăstirea Cotești este una dintre cele mai vechi mănăstiri ortodoxe din Vrancea. Se află în comuna Cotești, la o distanță de vreo doisprezece kilometri de Focșani și este închinată Sfintei Treimi. Mănăstirea Cotești este așezată într-o poiană frumoasă, înconjurată de pădure și podgorii, la marginea satului Cotești. Se crede că prima așezare monahală din acest loc a fost întemeiată în anul 1720, de catre episcopul Ștefan al II-lea al Buzăului. Astăzi, mănăstirea este însuflețită de o obște de maici. Istoria Mănăstirii Cotești Episcopul Ștefan al II-lea al Buzăului, în anul 1728, după venirea la putere a domnitorului Nicolae Mavrocordat, a transformat vechea școală, înființată de fostul episcop Ștefan I Tipograful, într-o școală greco-slavonă. Pentru truda lui, episcopul Ștefan al II-lea este înălțat de către Constantin voievod, fiul lui Nicolae Mavrocordat, în scaunul de mitropolit al Ungro-Vlahiei (1732-1738). În lucrarea sa „Sate și mănăstiri”, Nicolae Iorga scria că, pentru o vreme, această mănăstire a fost locuită de călugări ruși. Tot din aceasta sursă aflăm că în anul 1833, ultimul stareț, ieromonahul Dositei, preda întreaga sa avere mănăstirii și maicilor mutate aici de la Schitul Bontești. În anul 1959, Gheorghiu Dej, prin Decretul 410, desființa Mănăstirea Cotești. La acea vreme, în incinta mănăstirii funcționau patruzeci și patru de case, locuite de peste optzeci de maici. Casele au intrat în posesia statului, astăzi, păstrându-se doar opt. Una dintre casele salvate se află lângă biserică și datează din anul 1881. Biserica Mănăstirii Cotești Biserica mănăstirii a supraviețuit până în zilele noastre, trecând peste vremuri de restriște, războaie, cutremure, sărăcie. Biserica a fost restaurată în anul 1991, odată cu reînființarea mănăstirii, de către arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. În prezent, mănăstirea este locuită de unsprezece maici, majoritatea în vârstă, aflate sub îndrumarea maicii starețe Atanasia. Corpul bisericii, zidită în stil moldovenesc, are forma de corabie, iar zidul masiv este gros de un metru. Catapeteasma, ridicată tot din zid, se unește cu arcada care susține bolta Altarului și a naosului. Zidul exterior este despărțit în două registre, de un brâu median, fiecare registru având firide spațioase. De jur-imprejur, sub cornișe, se află un rând de ocnițe, mici și zugrăvite cu fresce. Fațada vestică este și ea zugravită în frescă. Turla nu are ferestre, iar acoperișul bisericii este din tablă galvanizată. Pictura bisericii a fost renovată în anul 1947, de pictorul Adrian Cantini, din Focșani. Una dintre cele mai de preț comori păstrate în Mănăstirea Cotești este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul, numita „cea Hrănitoare„, datând din anul 1865. Aceasta icoană se păstrează în biserica mare. Clopotnița mănăstirii, construită din zid masiv pe o temelie adâncă de patru metri, ascunde o tainiță, aerisită prin câteva găuri mici. Unul dintre clopote, luat de trupele germane, între anii 1916-1918, fusese donat de clucerul Cotescu, în anul 1859. Astăzi, în clopotniță se află două clopote.

Mănăstirea Dălhăuți este o mănăstire ortodoxă din România situată în comuna Cârligele, județul Vrancea (la circa 15 km vest de Focșani), aflată în episcopia Buzăului și Vrancei. Este renumită mai ales pentru icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni. A fost mănăstire de călugări de la întemeierea sa (secolul XV după unele surse) și pînă la desființarea prin decretul comunist nr. 410/1959. A fost reactivată în anul 1990, ca mănăstire de călugărițe. Sursă text: invrancea.ro

Mănăstirea Lepșa este așezată pe malul râului Putna, în Munții Vrancei. Aflata în comuna Tulnici, județul Vrancea, mănăstirea se află la o distanță de 72 de kilometri de municipiul Focșani și la alți 105 kilometri de Brașov. Istoria monahismului în Mănăstirea Lepșa începe undeva pe la anul 1774, construcția actuala fiind făcută după anul 1929, când vechea mănăstire a fost distrusă de un incendiu. Biserica cea mare a Mănăstirii Lepșa este închinată Nașterii Maicii Domnului, iar paraclisul este închinat Sfintei Treimi. Biserica cea nouă, din zid, este închinată Izvorului Tămăduirii și Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, iar paraclisul cel nou este închinat Sfântului Teodosie de la Brazi. Sursă text și poze: • ÎnVrancea.ro • #oanadima

Mănăstirea Mera este o mănăstire ortodoxa aflata pe malul stâng al văii Milcovului, in apropiere de satul Podul Mănăstirii, în comuna Mera, pe drumul județean Odobești-Andreiașu, în județul Vrancea. Manastirea Mera, aflata la numai 12 kilometri de orasul Odobesti si la aproape 25 de kilometri de municipiul Focsani, este clasata ca monument istoric, din punct de vedere istoric si arhitectural, ea fiind considerata drept cel mai valoros monument din judetul Vrancea. Complexul arhitectural din Mera dateaza inca din secolul al XVII-lea, el apartinand initial familiei boierului Motoc. Abia intre anii 1706-1707, fiul cel mai mare al lui Constantin Cantemir, anume Antioh, va ctitori un nou locas monahal, pe locul celui vechi. Aceasta manastire este singura ctitorie bisericeasca a familiei Cantemir. Sursă text : CrestinOrtodox.ro Sursă poze: ÎnVrancea

Mănăstirea Mușunoaiele este o mănăstire ortodoxă din județul Vrancea. Așezată în localitatea Fitionești, mănăstirea închinată Adormirii Maicii Domnului, a fost înființată în secolul al XVII-lea. Din localitatea Panciu se pornește spre comuna Fitionești, cale de unsprezece kilometri, apoi, alți optsprezece kilometri, pe un drum forestier. În apropiere de mănăstire se află mormântul eroinei Ecaterina Teodoroiu și situl arheologic "Cetățuia Mănăstioara". Istoria recentă a acestei mănăstiri este impresionantă, ea fiind un simbol al rezistenței anticomuniste din Munții Vrancei. Astăzi, obștea monahală este alcătuită din câțiva călugări. Mănăstirea Mușunoaiele se află așezată pe valea Zăbrăuțiului, în comuna Fitionești, nu departe de Mănăstirea Brazi. Prima așezare monahală este pusă în legătură cu sihaștrii din vechime, nevoitori în aceste păduri, care, din când în când, coborau la biserica, spre a primi Sfintele Taine. Potrivit unor mărturii documentare, unii viețuitori ai Mănăstirii Brazi l-au rugat de mai multe ori pe mitropolitul Teodosie al II-lea, retras in mănăstirea lor, să ridice un schit pe valea Zăbrăuțiului, între anii 1675-1694. Cel care a pus temelia primului așezământ monahal, numit Mușunoaiele, a fost episcopul Lavrentie al Romanului, ucenic de seamă al Sfântului Teodosie de la Brazi. Acesta a înzestrat așezământul cu toate cele necesare vieții mănăstirești, obținând și unele scutiri de taxe pentru noul schit. Prima biserică a Schitului Mușunoaiele a fost construită din lemn, fiind închinată Adormirii Maicii Domnului. Din pricina condițiilor meteorologice aspre, în numai un secol, bisericuța s-a dezafectat, nemaiputând fi folosită. În anul 1836, starețul Mănăstirii Brazi, care indruma duhovnicește și obștea acestui schit, a hotarât ridicarea unei noi biserici, tot din lemn. Construită între anii 1839-1840, noua bisericuță a fost sfințită în anul 1841. Potrivit documentelor vremii, pe la anul 1945, în obștea Schitului Mușunoaiele se nevoiau în jur de treizeci de părinți călugări, iar averea schitului cuprindea șase clopote, alături de alte odoare sfinte, precum și podgorii și moșii. În anul 1863, prin secularizarea averilor mănăstirești, făcută de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Schitul Mușunoaiele a fost sărăcit de toate avuțiile sale, iar călugării s-au împrăștiat, nemaiavând cele necesare traiului. Cei care au rămas însă în obște au început să prelucreze lemn, spre a putea întreține biserica. În anul 1940, prin purtarea de grijă a ieromonahului Evghenie Hulea, starețul Schitului Mușunoaiele, locașul monahal a cunoscut o perioadă de renaștere. Pentru verticalitatea sa, în privința înșelării comuniste, părintele Evghenie Hulea a fost supranumit "Sfântul de la Mușunoaiele". Renumit duhovnic și îngrijitor al celor aflați în nevoi, părintele a atras asupra sa ura comuniștilor. În anul 1949, pentru că a oferit hrană unui grup de soldați germani, care fugiseră din calea Armatei Roșii, părintele Evghenie a fost aruncat în temniță, vreme de cinci ani. Mai apoi, în anul 1958, el a fost închis din nou, vreme de alți patru ani. Părintele Evghenie a fost torturat până la moarte, trecând la cele veșnice în ziua de 23 octombrie 1962. Mai apoi, el a fost înmormântat în cimitirul din comuna Pufești, județul Vrancea. În anul 1959, schitul de la Mușunoaiele a fost închis, de către comuniști. Începand cu anul 1980, starețul așezământului monahal a început repararea clădirilor rămase în picioare și refacerea obștii monahale. Imediat după anul 1989, el a pus bazele celui mai mare ansamblu monahal recent din Vrancea. Mănăstirea Mușunoaiele a fost redeschisă oficial în anul 1990. Sursă text: crestinortodox.ro

Mănăstirea Recea este una dintre mănăstirile ortodoxe aflate în județul Vrancea, în zona Subcarpaților de Curbură. Așezată în localitatea Cândești, comuna Dumbrăveni, la marginea pădurii, mănăstirea adăpostește o obște de maici. Drumul până la Mănăstirea Recea este relativ ușor, fie direct din șoseaua națională, pe lângă albia râului Recea, fie din satul Bordești, pe un drum asfaltat, până în apropierea mănăstirii. De pe drumul ce leagă între ele orașele Focșani și Râmnicu Sărat, la o distanță de 20 de kilometri de Focșani, din localitatea Dumbrăveni, se merge cale de trei kilometri înspre vest, până în satul Dragosloveni, de unde se mai parcurg alți doi kilometri, înspre sud. Prima atestare documentară a unui locaș de cult, pe locul actualei mănăstiri, datează din anul 1685, când, într-un hrisov al vremii, este menționat și Schitul Recea. Alte menționări ale schitului datează din anii 1700 si 1710. Biserica locașului monahal este închinată Adormirii Maicii Domnului. Biserica schitului a fost reconstruită, la începutul secolului al XIX-lea, alte lucrări de reparații având loc, mai apoi, în anii 1850, 1948 și 1983. În urma secularizării averilor mănăstirești, aplicată în anul 1863, așezământul monahal Recea este desființat, biserica acestuia fiind folosită ca biserică parohială, până în anul 1947. Începând cu anul 1947, câteva maici se așează în vechiul schit, reluând viața monahală de odinioară. Potrivit tradiției locului, trei maici au poposit în acest loc, printre care și monaha Iuliana Caragioiu. După numai câțiva ani, maicile au început să fie asuprite de comuniști. Biserica Adormirea Maicii Domnului a fost consolidată, în perioada anilor 1985-1990. După anul 1990, Mănăstirea Recea a fost reînființată, cu această ocazie, executându-se mai multe lucrări de restaurare și construcție. Biserica cea veche a fost zugravită în frescă, odată cu reînființarea mănăstirii. Biserica are formă traditională de navă, având trei turle pe pronaos și doua turle pe Altar. Intrarea în biserică se face pe o ușă metalica, în fostul pridvor, care astăzi este o prelungire a pronaosului. La rândul său, pronaosul este delimitat de naos, prin stâlpi de zid. Catapeteasma bisericii este din lemn și datează din anul 1987. Sursă text, foto: crestinortodox.ro

Mănăstirea Rogozu a fost întemeiată pe vremea domnitorului Matei Basarab, în anul 1647, primul nume cunoscut al aşezământului monahal fiind acela de „Schitul Poiana Rusului”, deoarece aici se nevoiau călugări ruşi, printre care şi Sfântul Cuvios Paisie Velicicovschi. În timpul epidemiei de ciumă din anul 1812, schitul a ars, fiind distrus din temelie. În 1820, boierul Constantin Robescu, împreună cu soţia sa, a rectitorit sfântul aşezământ călugăresc, păstrându-i hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, dar i-a schimbat numele în «Schitul Rogozu». Arhitectura bisericii vechi este una tipic muntenească, iar pictura are o frumuseţe aparte, fiind opera maestrului Italian Adolf Cantini. În Mănăstirea Rogozu, şi-a petrecut ultimii patru ani din viaţă cunoscutul monah scriitor Paulin Lecca. În memoria sa, în muzeul aşezământului monahal, se păstrează mobilierul, câteva dintre cărţile sale şi celelalte obiecte din chilia în care acesta a locuit. În anul 1995, la Mănăstirea Rogozu, s-a zidit paraclisul „Naşterea Maicii Domnului”, în anul 1999 – s-a înfiinţat muzeul mănăstirii, iar în anul 2006 – s-a sfinţit noul corp de clădiri din curtea aşezământului monahal, care cuprinde stăreţia, trapeza şi mai multe chilii. Sursă text: arhiepiscopiabzvn.ro Sursă foto: ortodoxnews.ro

Manastirea Soveja este o manastire ortodoxa din judetul Vrancea. Situata la intrare in statiunea Soveja, manastirea a fost construita ca semn al impacarii dintre domnitorii Matei Basarab si Vasile Lupu, motiv pentru care aceasta mai este cunoscuta si sub numele de "Dobromira", care inseamna "buna pace". Manastirea Soveja si Biserica Stelea, din Targoviste, au ramas in istoriografie drpet "pilda de impaciuire intre fratii moldoveni si munteni", semn in timp care a contribuit si la actul istoric al Unirii Principatelor Romane. Manastirea Soveja a fost construita de catre domnitorul Matei Basarab, intre anii 1640-1645, ca semn de multumire adusa lui Dumnezeu, pentru impacarea avuta cu domnitorul Vasile Lupu. Lucrarile au inceput in primavara anului 1645, iar in iarna aceluiasi an, biserica manastirii ctitorului muntean era gata, in timp ce domnul Vasile Lupu al Moldovei ridica Biserica Stelea, din Targoviste. Pisania veche a bisericii, din Manastirea Soveja, marturiseste: "Cu ajutorul lui Dumnezeu si cu porunca si cheltuiala preapacatosului rob al lui Dumnezeu Ioan Matei Basarab si Voievod a toata tara Ungrovlahiei si a sotiei noastre kneaghina Elena, s-a ridicat acest dumnezeiesc templu al Nasterii Domnului Dumnezeu si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, afara din hotarele tarii noastre, in locul moldovenesc al Vrancei. Ziditu-s-a cu bunavoinţa si cu pogoramantul Domnitorului moldovenesc Ioan Vasile Voievod, in anul facerii lumii 6153 (1645)" Manastirea a fost inzestrata, de domnitorul ctitor, cu toate cele necesare (mosii, averi si obiecte bisericesti), pentru a se putea intretine singura. In jurul acestei manastiri, viata de sihastrie a continuat prin venirea calugarilor care se rugau, citeau Psaltirea si studiau. Calugarii care vietuiau in obstea acesteia, pe langa nevointele lor monahale, se ocupau si cu copierea cartilor bisericesti. In anul 1685, biserica manastirii a fost predata de catre talhari. Manastirea Soveja este inchinata Sfantului Mormant, de catre Constantin Mavrocordat. La sfarsitul secolului al XIX-lea, manastirea este transformata in biserica parohiala. Satul din apropiere, in care s-a nascut profesorul geograf Simion Mehedinti, a fost alaturi de manastire in toate nevoile acesteia. De-a lungul timpului, constructiile din incinta ansamblului Manastirii Soveja au suferit numeroase modificari, acestea fiind afectate de cutremure, mai ales de cutremurul din anul 1802. Ruine ale zidurilor si ale vechilor chilii se pot vedea si astazi. In anul 1846, in incinta acestei manastiri, a fost surghiunit revolutionarul pasoptist Alecu Russo, pentru unele aluzii nepotrivite, facute in piesa "Jignicerul Vadra sau Provincialul", prezentata la Teatrul National. Cu aceasta ocazie, in timpul surghiunului, el a descoperit si a cules cunoscuta balada populara "Miorita". Ansamblul monahal din Soveja este zidit in forma dreptunghiulara, fiind inconjurat de ziduri din piatra necioplita, cu o inaltime de doi metri si o grosime de jumatate de metru. In prezent, numai ruinele ramase pe alocuri mai amintesc de vechile chilii si de zidul inconjurator. In anul 1928, biserica a suportat o restaurare reusita a ceea ce se mai putea salva. Reparatiile efectuate dupa cutremurul din anul 1977 au redat bisericii forma arhitecturala initiala. Mai tarziu, s-a refacut clopotnita, s-a inlocuit invelitoarea de sindrila a bisericii cu tabla de cupru, a fost efectuata pictura, de catre Liliana Enache Dragomir, astfel incat, in ziua de 27 decembrie 2008, biserica manastirii a fost resfintita. Sursă text: crestinortodox.ro Sursă poze: invrancea.ro

Mănăstirea Tarniţa este aşezământul monahal al cărui început poate fi plasat în prima jumătate a secolului al XVII-lea, când ieromonahul Partenie ctitoreşte acest sfânt lăcaş. Prima biserică a schitului, de lemn, s-a ruinat odată cu trecerea timpului, fiind înlocuită, în anii 1919-1920, cu un alt sfânt lăcaş, „Adormirea Maicii Domnului”, care, în primăvara anului 2006, a ars în întregime; în anul 2001, a fost ridicat paraclisul cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. În prezent, sunt finalizate lucrările de construire a unei noi biserici din zid în locul celei care a fost mistuită de incendiu. Sursă text: arhiepiscopiabzvn.ro Sursă foto: ortodoxnews.ro

Mănăstirea Trotușanu este menționată într-o diată din anul 1676, în care Mitropolitul Teodosie al II-lea al Moldovei amintește de „Schitul Trotușanu”. Schitul este desființat în anul 1959, biserica fiind redeschisă, ca mănăstire, în anul 1990. Acces: din Focșani, 18 km pe DN 2/E 85 până la Tișita; 12 km pe DJ 205F până la Panciu; 8 km pe DJ 205H până la Movilița, apoi încă 2 km până în satul Trotușanu. Hram: Izvorul Tămăduirii Sfântul Ierarh Nicolae Istoricul: Biserica schitului Trotoşanu este una dintre cele mai vechi aşezări monahale din Zătrăuţi, construită în partea de est a fostului sat Şoldeşti. Dar a fost atât de puţin cunoscută încât cele mai autorizate publicaţii plasează lăcaşul ca pe o construcţie a anilor 1809. Dar diata fostului mitropolit Teodosie care avea averi în aceste locuri, datată 1676, ne spune, – până a se ridică Schitul Trotoşanu, părţile de moşie le dăruie mănăstirii Bogdana. Construcţia schitului se prelungeşte în timp şi apoi ca ctitori asociaţi cămăraşul Zaharia, preot Duma şi preot Cochima din Focşani cu fiii lor Cristea şi Murguleţ care din 5 sept. 1678 dăruiesc schitului ce se face de Zaharia Cămăraş, partea lor de moşie din jumătatea satului Şoldeşti.Părţi de ocină ce s-au dat în seama lui Teodosie. Retragerea lui Murguleţ de la construirea schitului este confirmată de un document din 12 oct. 1689, când, pe patul de moarte, Murguleţ cere lui Teodosie să-l ierte şi să-l dezlege de blestem pentru necazurile ce le-a făcut… cu privire la biserica din Şoldeşti. Nu lipsesc nici contribuţii prin danii ale credincioşilor localnici în care se specifică în 1679… pentru pomenire. În anul 1695 Constantin Duca Voievod scuteşte Mănăstirea Trotoşanu de dajdii, iar un an mai târziu face acelaşi lucru şi Antioh Cantamir. Descriere: Biserica este o construcţie din zid, în formă de cruce, cu spaţiul repartizat în altar, naos, pronaos şi pridvor închis. Altarul este luminat de o fereastră din lemn, mare şi dublă, aşezată la răsărit, alta mică şi una mică la nord. La sud este anexată veştmântăria. Catapeteasma este din lemn sculptat. Naosul are absidele profunde şi se delimitează de pronaos prin doi stâlpi din lemn aşezaţi în mijlocul bisericii. Lumina o primeşte de la două ferestre mari, duble, aşezate una la sud, alta la nord, la fel şi pronaosul. Pe pronaos aproape de pridvor este o turlă înfundată mare, cu două etaje, în formă hexagonală, fără ferestre, acoperită cu tablă pusă în solzi de peşte. Pridvorul cu intrarea prin vest este luminat de două ferestre aşezate în stânga şi dreapta uşii. Uşa este din lemn, în două canaturi, străjuită de un grilaj de fier pus la exterior. Din pridvor în pronaos se intră tot pe o uşă de lemn în două canaturi, cu geamuri în partea superioară. Pardoseala este din scândură în altar, naos şi pronaos, de ciment în pridvor. Acoperişul bisericii este din tablă. Faţadele exterioare sunt simple cu un brâu în treimea superioară. Sursă foto: https://invrancea.ro/manastirea-trotusanu-din-vrancea/ Sursa text : manastiriortodoxe.ro

Mănăstirea Vizantea este o mănăstire ortodoxă din localitatea Vizantea, comuna Vizantea-Livezi, județul Vrancea. Mănăstirea, a cărei biserică este închinată Înălțării Sfintei Cruci, este considerată a fi cea mai veche vatră monahală din Vrancea. Se crede că actuala mănăstire, înconjurată cu zid, a fost ctitorită de domnitorul Ieremia Movilă. Biserica cea mare, clopotnița și zidul împrejmuitor, rămas parțial până astăzi, sunt considerate monument istoric.

Schitul Muntioru este un schit ortodox aflat la altitudinea de 1.300 de metri, in Poiana Muntioru, la aproximativ sapte kilometri de localitatea Vintileasca, in judetul Vrancea.   Pentru a ajunge la acest schit, din Ramnicu Sarat se merge spre localitatea Buda, dupa care se trece prin localitatile Jitia, Vintileasca si Neculele. Din ultimul sat, pana la schit, se urca pe un drum forestier, pe valea parului Stejic. Poiana Muntioru este rezervatie naturala protejata inca din anul 2005.  Mai mult, rezervatia Muntioru face parte din Reteaua Ecologica Locala pentru Protectia Carnivorelor. Biserica schitului este inchinata Schimbarii la Fata.  Schitul Muntioru – Schimbarea la Fata Schitul Muntioru a fost intemeiat in anul 1999, de catre parintele protosinghel Macarie Besliu, din obstea Manastirii Poiana Marului, ajutat si de alti monahi din obste. Manastirea Poiana Marului se afla la mica distanta de Schitul Muntioru. Aceasta manastire a fost construita in anul 1730, de catre Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului, praznuit de Biserica Ortodoxa in data de 25 aprilie. Muntele numit odinioara “Monteoru”, adica “muntele de aur”, pentru zacamintele de aur ce s-au extras din acest loc, se afla la granita dintre Moldova si Muntenia. Se spune ca acest schit a fost construit in urma unei dorinte pe care Sfantul Voievod Stefan cel Mare a lasat-o prin testament. Traditia consemneaza dorinta Sfantului Stefan cel Mare de a zidi o manastire in poiana Monteoru, spre slava lui Dumnezeu, ca insemn de granita. Din pricina deselor razboaie pentru apararea tarii si a credintei stramosesti, acest lucru nu a mai putut fi dus la indeplinire. Biserica schitului, inchinata Schimbarii la Fata, a fost sfintita in data de 2 septembrie 2001, de catre fostul Episcop al Eparhiei Buzaului si Vrancei, Epifanie Norocel, insotit de slujitori de la centrul eparhial si de la bisericile din zona. Mai tarziu, in data de 6 august 2013, tot pe platoul Muntelui Monteoru – Muntioru, acelasi episcop a sfintit un paraclis inchinat Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, ctitorit tot de parintele Macarie. La ambele slujbe de sfintire au participat mii de credinciosi veniti din Vrancea, Buzau si Covasna, judete care se gasesc de-o parte si de alta a acestui munte. Intre timp, in jurul bisericii s-au construit un arhondaric si o trapeza, intr-o cladire lunga de treizeci de metri si lata de saisprezece metri, o casa arhiereasca, staretia si o clopotnita ce adaposteste doua clopote. Pentru hrana monahilor si a pelerinilor, in apropierea schitului s-au amenajat doua lacuri cu peste. Sursa text: crestinortodox.ro Sursa video (youtube): Radu Iftinoiu Sursă poze: https://www.facebook.com/schitulmuntioru/