Rezervația Pădurea Merișor

 Cascada Putnei este o arie protejată de interes național situată în județul Vrancea, pe teritoriul administrativ al comunei Tulnici, în apropierea satului Lepșa.      Destinație preferată de foarte mulți turiști, Cascada Putnei ne întâmpină în toate anotimpurile cu peisaje absolut încântătoare. Aflată la 72 de km de Municipiul Focșani, o puteți găsi cu ușurință urmând indicatorul de pe partea stângă a drumului național 2D, sensul de mers spre Târgu Secuiesc.  Spectaculozitatea cascadei se datorează detaliilor albiei modelată prin eroziunea selectivă a rocilor și  marmitelor, care obligă șuvoiul de apă să sară dintr-o scobitură în alta.  Căderea de apă măsoară 76 m lungime și diferența de nivel de 14 m, iar apa se strânge într-un lac cu adâncimea de aproximativ 12 metri.     Cascada Putnei a fost declarată Monument al Naturii în anul 1973; atunci au fost realizate și primele amenajări pentru vizitare. În prezent Cascada Putnei este inclusă în Parcul Natural Putna Vrancea, ca zonă de management durabil.  Pentru a vă bucura în siguranță de spectacolul naturii, respectați spațiul special delimitat și indicatoarele amplasate în zonă. Sursă text și imagini: Marius Adrian Coviltir-Salvamont Vrancea https://www.facebook.com/Muntii-Vrance

În cadrul ariei protejate, turismul este unul de drumeție, cu un număr relativ mic de turiști, fapt generat în principal de caracterul izolat al zonei, cea mai apropiată localitate aflându-se la o distanță de cca 20 km. Accesul se poate face fie pe 2 poteci marcate, fie pe drumul forestier Mișina (ce pornește din Nereju Mic și merge paralel cu valea Zăbalei), dar care este adesea impracticabil cu autoturismul. Posibilitățile de cazare sunt legate de o cabană forestieră și 3 cantoane silvice, toate localizate în interiorul ariei protejate, însă cu circuit închis. În apropierea comunei Nereju se află zonele montane Dealul Negru şi Lapoș (altitudine 1400 m) şi Căldările Zăbalei (arie protejată pe cursul albiei râului Zăbala). Datorită suprafeței relativ mare comparativ cu a altor arii naturale protejate din vecinătate şi datorită diversității habitatelor și speciilor, situl are un larg potențial pentru a fi frecventat de toate categoriile de turiști: de tranzit, de circuit, sportivi și amatori de drumeții, culturali, viti-turiști (există podgorii importante în zonă) și ecoturiști. Tot acest cadru natural şi cultural istoric invită orice turist să aibă o atitudine adecvată și să conștientizeze importanța protejării mediului natural, pentru a contribui la conservarea biodiversității ariei naturale. Sursă text: http://caldarilezabalei.ocolulsilvicnaruja.ro/ Sursă poze: Pagina de Facebook Cheile Zăbalei

      Cheile Tișiței sau Valea Tișiței este cea mai mare arie protejată din județul Vrancea, din cele șase existente în Parcul Natural Putna-Vrancea. Cu o suprafață de 2726 ha a căpătat statutul de Rezervație Naturală încă din anul 1973 sub denumirea de Tișița.           Rezervația Naturală Cheile Tișiței este considerată tradițional secțiunea de vale cu aspect de canion de la „Gura Tișiței” (confluența Tișiței cu râul Putna) până la „Tunelul Mare”. Această porțiune măsoară aproximativ 7 km are o diferență de nivel de 200 de metri și se parcurge în 5-6 ore dus-întors.          Accesul în Rezervația Naturală se realizează din drumul național 2D urmând indicatoarele amplasate vizibil. Se traversează Valea Putnei pe un viaduct urmând drumul la dreapta pentru aproximativ 1200 de metri. Punctul de acces „Gura Tișiței” se află la 580 de metri altitudine.  Pentru vizitarea „Rezervației” a fost amenajat un traseu turistic marcat cu triunghi roșu. Acesta urmează un fost drum forestier dezafectat în urma inundațiilor din anul 2005, care la rândul său a fost construit pe terasamentul unei vechi căi ferate forestiere de la începutul anilor 1900. Traseul se prezintă într-o stare bună, fiind principala atracție turistică din Munții Vrancei, vizitată de câteva zeci de mii de turiști anual.  Deși traseul continuă și după „Tunel”, cei mai mulți preferă să se oprească aici, continuarea presupune încă 10 ore de mers, o condiție fizică bună și o echipare corespunzătoare. Pentru a vă bucura de o ieșire fără incidente vă recomandăm deplasarea doar pe poteca marcată, folosirea de încălțăminte cu talpă aderentă și purtarea de căști de protecție. Acordați o atenție sporită pasajelor cu risc de accidentare semnalizate corespunzător. Podețele peste Tișița sunt afectate frecvent de viituri și sunt principalul obstacol, ce pot limita accesul în anumite perioade ale anului. Trebuie acordată o atenție suplimentară pasajelor cu căderi de pietre și arbori, rupturi și surpări de potecă, avalanșe. De asemenea evitați deplasarea în zonă în condiții de ploi abundente, există posibilitatea formării unor viituri periculoase. Perioada iernii traseul este declarat închis, existând pericolul producerii de avalanșe. În secțiunea Galeria a fost adăugată o hartă de detaliu a Cheilor Tișiței cu principalele repere ale traseului, sperăm să vă fie de folos în deplasările propuse. Pentru informații în timp real salvatorii montani vrânceni vă stau la dispoziție 24 de ore din 24 la numărul de dispecerat 0738 40 70 80.    Două repere principale marchează acest traseu. „La Pândar” o construcție silvică cu rol de observator, aflat la jumătatea drumului și „Tunelul Mare”, punct de întoarcere și obiectiv pentru marea majoritate a turiștilor. Acest tunel a fost construit de societățile austriece și italiene în ultimii ani ai sec. XIX – începutul sec. XX fiind folosit mult timp la exploatarea lemnului și lega valea Tișiței Mici de Valea Tișiței Mari(Aurie). Așadar pe tot traseul parcurs a fost, odată, o linie ferată cu mocăniță ce scotea lemn din bazinul Văii Tișița până în Lepșa. Se părăsește în dreapta albia firavă a Tișiței mici și se traversează tunelul pentru a continua traseul, însă cu mare atenție la parcurgerea acestuia datorită întunericului ce ascunde bolovani căzuți, bălți, gropi etc. Așadar o lanternă este strict necesară și îmbrăcăminte corespunzătoare. La capătul opus al tunelului se află albia Tișița mare (sau Tișița aurie), care este urmată vreme de 1-2 ore, fiind nevoie să se traverseze apa de câteva ori , până la momentul în care valea se deschide foarte mult și se găsește în apropiere Stâna Cristianul (dezafectată).  Din acest punct: • se continuă traseul marcat de la început cu triunghi roșu spre stânga pe lângă albia pârâului Cristianul cu un urcuș susținut de circa 2 ore până în punctul Gurguiata-Golul Roibului-Vf. Cristianul și mai departe spre șaua Geamăna sau • se continuă drumul pe lângă apa Tișiței mari – pe poteca nemarcata însă – preț de încă 4-5 ore până se ajunge în Șaua Tișiței de unde se ramifică mai multe trasee montane. Parcul prezintă o arie naturală încadrată în bioregiunea alpină aflată în sectorul central nord-vestic al Munților Vrancei (subunitate geomorfologică a Carpaților de Curbură, aparținând de lanțul muntos al Carpaților Orientali), ce adăpostește, protejează și conservă o gamă floristică și faunistică diversă, exprimată atât la nivel de specii cât și la nivel de ecosisteme terestre.  În aceasta arie protejată sunt ocrotite cîteva specii de carnivore mari (urs, lup, râs) şi circa 12 specii de amfibieni, respectiv broscuţa roşie de pădure, broscuţa cu burtă galbenă, salamandra şi altele.  Pădurea este regenerată în secolul 19, toată zona fiind defrișată. Se întâlnesc păduri de fag și în amestec care formează habitatul a numeroase specii de carnivore mari. Se întâlnesc numeroase exemplare de capră neagră colonizate din anul 1982, care pot fi observate pe brane. Iarna putem vedea numeroase urme ale vidrelor în albia Tișitei. De asemenea aici este locul de trai al ursului brun.  Dintre speciile floristice importante se regăsesc: floarea de colț, trandafirul de munte, izmișoara, carpenul de munte, sânzienele de munte, ciuboțica ursului, papucul doamnei, barba ungurului, tulichina. Floarea de colț o putem vedea înflorita în lunile iulie – august mai ales pe Altarul Tișiței. Sursă text și imagini: Marius Adrian Coviltir-Salvamont Vrancea • https://www.facebook.com/Muntii-Vrancei • invrancea.ro 

Parcul Natural Putna-Vrancea a fost înființat cu scopul de a proteja și conserva ansamblurile naturale ale zonei, flora și fauna, dar și pentru a permite turiștilor să interacționeze cu frumusețea și diversitatea peisajelor naturale. Valoarea peisagistică și culturală a Parcului Natural Putna-Vrancea este una importantă, deoarece oferă publicului posibilități de recreere, turism și încurajează activitățile științifice și educaționale. Localizare Parcul Natural Putna-Vrancea, se suprapune sectorului central-nord-vestic al Munţilor Vrancei. Acest parc se înscrie grupei externe a Carpaţilor de Curbură, acoperind în totalitate bazinul hidrografic montan al râului Putna, la care se adaugă spre sud – vest masivele Mordanu şi Goru. Parcul Natural Putna-Vrancea se suprapune spaţial în cea mai mare parte a bazinului hidrografic montan al Putnei. Suprafaţa Parcului Natural Putna-Vrancea este de 38.204 hectare, reprezentând 41,32 % din suprafaţa montană a judeţului Vrancea. Relief Parcul Natural Putna-Vrancea se suprapune unor unităţi de relief variate, bine individualizate, dispuse în trepte ce coboară de la vest către est, dând regiunii aspectul unui imens amfiteatru. Principalele subunităţi de relief din cadrul Parcului Natural Putna-Vrancea sunt: Munţii Lăcăuţi-Goru, Muntele Coza, Lepşa, Zboina Neagră (D. Bălteanu, Ioana Ştefănescu, 1987). Munţii Lăcăuţi-Goru se desfăşoară pe direcţie generală NV-SE, între cumpăna de ape a râurilor Basca Mare şi Zăbala. Corespund unei axe de înălţare maximă din Carpaţii Curburii şi sunt alcătuiţi din gresii dure. Muntele Coza se extinde la nord de Zboina Frumoasă şi este delimitat de râurile Putna (la nord), Zăbala (la sud-vest) şi Năruja (la sud-est). Corespunde din punct de vedere geologic "semiferestrei de Vrancea" în constituţia căreia sunt incluse gresii, argile nisipoase, marno-calcare, etc.  Munţii Lepşei şi Muntele Zboina Neagră se desfăşoară la nord de valea Putnei şi sunt separaţi de râul Lepşa. Flora Flora Parcului Natural Putna-Vrancea se caracterizează printr-o bogăție specifică ridicată, consecință, probabil a suprafeței mari pe care o ocupă aria protejată, dar mai ales energiei mari de relief și a variatelor expoziții și înclinații ale versanților, care determină o mare diversitate de topoclimate. La acestea se adaugă heterogenitatea formațiunilor geologice și diferențele climatice datorate energie mari de relief.   Pe baza datelor existente în literatură și a observaților din teren, diversitatea floristică a fost estimată la 1 112 taxoni, respectiv 1 045 specii, 52 subspecii și un  taxon nou pentru România, repartizați în 157 genuri, 94 de famlii și 59 de ordine. Fauna Condiţiile favorabile, determinate de poziţia geografică, structura geologică, climă, temperatură, cât şi complexitatea geomorfologică etajată, au favorizat dezvoltarea unei flore bogate şi diversificate. Flora Parcului Natural Putna-Vrancea este alcătuită din circa 650 de specii de plante superioare. Din punct de vedere conservativ, mai importante sunt speciile: papucul doamnei (Cypripedium calceolus), jneapănul (Pinus mugo), arborele de tisă (Taxus baccata), bulbucul de munte (Trollius europaeus), floarea de colţ (Leontopodium alpinum). Surse text și foto: website Parcul Natural Putna