Atracție naturală

În cadrul ariei protejate, turismul este unul de drumeție, cu un număr relativ mic de turiști, fapt generat în principal de caracterul izolat al zonei, cea mai apropiată localitate aflându-se la o distanță de cca 20 km. Accesul se poate face fie pe 2 poteci marcate, fie pe drumul forestier Mișina (ce pornește din Nereju Mic și merge paralel cu valea Zăbalei), dar care este adesea impracticabil cu autoturismul. Posibilitățile de cazare sunt legate de o cabană forestieră și 3 cantoane silvice, toate localizate în interiorul ariei protejate, însă cu circuit închis. În apropierea comunei Nereju se află zonele montane Dealul Negru şi Lapoș (altitudine 1400 m) şi Căldările Zăbalei (arie protejată pe cursul albiei râului Zăbala). Datorită suprafeței relativ mare comparativ cu a altor arii naturale protejate din vecinătate şi datorită diversității habitatelor și speciilor, situl are un larg potențial pentru a fi frecventat de toate categoriile de turiști: de tranzit, de circuit, sportivi și amatori de drumeții, culturali, viti-turiști (există podgorii importante în zonă) și ecoturiști. Tot acest cadru natural şi cultural istoric invită orice turist să aibă o atitudine adecvată și să conștientizeze importanța protejării mediului natural, pentru a contribui la conservarea biodiversității ariei naturale. Sursă text: http://caldarilezabalei.ocolulsilvicnaruja.ro/ Sursă poze: Pagina de Facebook Cheile Zăbalei

Cascada din Horn sau Cascada Mioarele este una din cele mai frumoase căderi de apă din munții Vrancei. Aceasta are o înalțime de aprox. 25m și se află într-un decor pitoresc, care îi conferă o frumusețe aparte. Cascada este situată la aproximativ 14 km de satul vrâncean Tulnici și la aproximativ 5 km vest de cantonul silvic Alunul, pe un afluent al râului Coza. Traseul durează aprox. 3 ore din locul unde poate fi lăsată o mașină cu garda la sol normală. Sursă text: invrancea.ro Sursă poze: CJ Vrancea

Ascunsă și aceasta de ochii lumii, adânc în inima pădurii, puțini ajung să o găsească. Trunchiul de copac căzut peste cascadă este semnul ei distinctiv, deși, inundațiile de la începutul lunii iulie au adus alte trunchiuri și crengi. Căderea ei este tot în două praguri, cel superior mai înalt, iar cel inferior mai mic. Aceasta este cascada despre care se credea că este Păstaia. Atenție: traseu nemarcat, iar accesul ar trebui făcut doar în prezența unei persoane care cunoaște zona.

Cascada Mișina, numită de localnici Cascada Boului, este situată în partea de vest a județului Vrancea, în bazinul superior al râului Mișina, la o altitudine de aproximativ 1200 metri. Pentru a a ajunge în zonă urmăm DJ 205 M pe traseul : Năruja - Podu Nărujei - Nistorești - Vetrești - Herăstrău - Valea Neagră, apoi circa 2 ore la pas pe potecă. Text: Ghid Turistic Vrancea Poze: Pagina de Facebook Cascada Mișina

La aproximativ 65 de kilometri de Focșani, în extremitatea sudică a Munților Vrancei se găsește Cascada Monteoru sau Muntioru (depinde de sursă). Aflată pe pârâul Sărățel, afluent al râului Râmnicu Sărat, în apropiere de localitatea Vintileasca, mica cascadă de aproximativ 8 metri, ne întâmpină întru-un peisaj liniștit aproape sălbatic. Accesul se face pe un drum forestier la stânga din drumul principal DJ 204H, ce începe la intrarea în satul Vintileasca, traseul este marcat cu triunghi albastru. După aproximativ doi kilometri veți întâlni o bifurcație, continuați drumul la dreapta. După alți doi kilometri și jumătate veți întâlni un panou informativ și o băncuță (dacă mai există). În firul văii se observă cascada la care veți ajunge pe niște trepte improvizate. Iarna accesul pe treptele improvizate până la baza cascadei se face cu dificultate, este mai potrivit să o admirați din drum. Sursă text și imagini: Marius Adrian Coviltir-Salvamont Vrancea https://www.facebook.com/Muntii-Vrancei

Aflată la poalele Muntelui Coza pe pârâul Păstarea, afluent al Cozei, Cascada Păstaia sau Păstarea se găsește pe același traseu cu Cascada din Horn marcat cu bulină galbenă, unde la refugiul Alunul se despart, continuând traseul pe bulină roșie, recent marcat. Imediat după refugiul Salvamont Vrancea se face stânga și se mai merge aproape 3 kilometri. Undeva, după un podeț peste pârâul Păstarea, este indicator, se face dreapta și se merge prin albia râului aproximativ un kilometru, doar pe jos (15 min) și dăm de frumoasa cascadă de aproximativ 15 m cădere. Accesul se face din comuna Păulești, județul Vrancea, pe un drum forestier destul de dificil de aproximativ 13 kilometri. Sursă texte și poze: invrancea.ro și Radu Iftinoiu 

 Cascada Putnei este o arie protejată de interes național situată în județul Vrancea, pe teritoriul administrativ al comunei Tulnici, în apropierea satului Lepșa.      Destinație preferată de foarte mulți turiști, Cascada Putnei ne întâmpină în toate anotimpurile cu peisaje absolut încântătoare. Aflată la 72 de km de Municipiul Focșani, o puteți găsi cu ușurință urmând indicatorul de pe partea stângă a drumului național 2D, sensul de mers spre Târgu Secuiesc.  Spectaculozitatea cascadei se datorează detaliilor albiei modelată prin eroziunea selectivă a rocilor și  marmitelor, care obligă șuvoiul de apă să sară dintr-o scobitură în alta.  Căderea de apă măsoară 76 m lungime și diferența de nivel de 14 m, iar apa se strânge într-un lac cu adâncimea de aproximativ 12 metri.     Cascada Putnei a fost declarată Monument al Naturii în anul 1973; atunci au fost realizate și primele amenajări pentru vizitare. În prezent Cascada Putnei este inclusă în Parcul Natural Putna Vrancea, ca zonă de management durabil.  Pentru a vă bucura în siguranță de spectacolul naturii, respectați spațiul special delimitat și indicatoarele amplasate în zonă. Sursă text și imagini: Marius Adrian Coviltir-Salvamont Vrancea https://www.facebook.com/Muntii-Vrance

Probabil cea mai spectaculoasă cascadă din Munții Vrancei, având o înălțime de peste 25 de metri, se află pe Pârâul Văcăria, afluent al Tișiței ce își are izvoarele în Muntele Tisaru. Cascada impresionează prin înălțimea mare de la care apa plonjează dar și prin succesiunea de praguri atât în zona superioară, înainte de căderea principală cât și în cea inferioară. Pereții verticali sunt tapetați cu mușchi peste care se revarsă firișoare de apă, ce se sparg în milioane de picături reci și se împrăștie în aer.  Valea îngustă și răcoroasă cu numeroase săritori și pereți verticali din roci foarte friabile, este plină de trunchiuri de copaci și bolovani aduse de viituri, chiar dacă pârâul ce își croiește drum aici pare inofensiv.  Deși aflată destul de aproape de Lepșa, frumusețea ei rămâne ascunsă pentru majoritatea turiștilor deoarece accesul este foarte dificil, fiind necesare echipament și cunoștințe de alpinism. sursă text și imagini: Marius Adrian Coviltir-Salvamont Vrancea https://www.facebook.com/Muntii-Vrance

Crângul Petresti, o oază de verdeață la doar câțiva kilometri de orașul Focșani. Puteți vizita aici Muzeul Satului Vrâncean! Crângul Petrești este localizat în apropierea Municipiului Focșani, în partea de NNE a acestuia. El reprezintă principalul spaţiu de agrement ce deserveşte oraşul, de aceea presiunea antropică asupra sa este din ce în ce mai mare. Ţin să menţionez că o parte din crâng este o zonă protejată protejată fiind o rezervaţie de arhitectură şi tehnică populară vrânceană. Zona de agrement Crângul Petrești reprezintă o “insulă de pădure într-o mare de câmpie” cu o suprafaţă de 130 ha. Vegetaţia ce alcătuieşte aceasta pădure este compusă preponderent din stejar (Quercus robur) cu exemplare ce au vârste de peste 100 de ani. În timp datorită fenomenului de uscare a arborilor în acest Crâng au fost plantate exemplare de arbori şi arbuşti cu valoare ornamentală, cu preponderență pini, (Pinus silvestris, Pinus nigra). Crângul Petrești este un refugiu pentru câteva exemplare faunistice, a căror prezenţă o pot confirma, prin observaţii de teren. Aici în crâng se zbat să trăiască printre deşeuri, grătare şi zgomot exemplare de : căprior (Capraeolus capraeolus), vulpe (Vulpes vulpes), veveriţa (Sciurus vulgaris). Pâlcul de pădure are şi un potenţial avifaunistic ridicat, și se pot observa în libertate: mierla (Turdus merula), ciocârlia (Alauda arvensis), ciocănitoarea (Dendrocopus major), cucul (Cucculus canorus). Sursă Video (Youtube): MLV Studio Sursă text: invrancea.ro Sursă poze: Pagina de Facebook Crângul Petrești

La aproximativ o oră și jumătate de Focșani, urmând drumul național 2D către Târgu Secuiesc, puteți ajunge în Golul Lepșei, pe un drum pietruit la dreapta, ce începe puțin mai sus de kilometrul 93. Acesta se prezintă ca o zonă de pajiște alpină, în perioada de vară numărul stânelor este destul de ridicat. Accesul auto este posibil doar pentru mașini 4x4, fiind un drum forestier. Traseul nu este marcat, dar este ușor de identificat dacă există vizibilitate, fiind unul de dificultate medie. Puteți parcurge pe jos cei 10 kilometri în aproximativ 3 ore, până în punctul „La Trei Hotare”-locul de întretăiere a granițelor județelor Bacău, Covasna și Vrancea. Zona alpină, ce oferă o priveliște minunată asupra întregului masiv vrâncean, iar în zilele senine, mai ales iarna se pot vedea Bucegii, Piatra Craiului și Făgărașul. Altitudinea maximă este atinsă în Vârful Lepșa la 1390 metri, până aici aveți nevoie de minim o oră și jumătate. sursă text și imagini: Marius Adrian Coviltir-Salvamont Vrancea https://www.facebook.com/Muntii-Vrancei

Rezervatie natural desemnata prin Legea nr. 5/2000. Aria protejata care conserva elemente de paleontologie si de peisaj, este situata pe un sector al versantului drept, in sectorul cursului superior al Paraului Coza. Paraul Coza a sectionat un complex de strate geologice cu o mare bogatie pakeontologica, relevate intr-un peisaj deosebit. Aria protejata este cantonata intr-o concavitate a versantului stang al pr. Coza, formata probabil in urma alunecarii uscate a stratelor litologice. Spectaculoasa este aparitia la zi a structurilor geologice de mare frumusete peisagistica, prin jocul de culori galben – cenusii – roscate, legate genetic de stratele de Tisaru inferioare si superioare, Burdigalian si Badenian, prezentand numeroase si variate urme de fauna fosila care, pana in prezent nu se cunoaste sa fi fost cercetata. Cai de acces Drumul care urmareste Valea Paraului Coza, continuat cu poteca din lungul albiei. O alta cale de acces o reprezinta drumul forestier de pe Valea Paraului Alunu, din care se desprinde, in imediata apropiere a cantonului Alunul, catre dreapta un drum forestier pe dealul Zmeuris. Accesul in rezervatia Groapa cu Pini este posibil si pe traseul turistic marcat cu “banda rosie” din com Tulnici, sat Coza, prin punctul la “Stramtura” si respectiv aria protejata Stramtura Coza, urmand in continuare poteca nemarcata. Limita de nord: – urmareste rapa de desprindere amaterialelor alunecate din culmea Dealului Doagelor. Limita de est: – este bine reprezentata in peisaj de ruperea de panta cvasirectilinie ce marcheaza marginea corpului alunecarii desfasurata intre culmea Dealului Doagelor. si albia Paraului Coza. Limita de sud: – se desfasoara pe albia Paraului Coza. Limita de vest: – este reprezentata de marginea apuseana a rapei pe un traseu cvasirectiliniu intre albia Cozei si culmea Dealului Doagelor Sursa texte  Sursă poze

Legenda spune că în vechi timpuri, prin părțile locurilor, pe actualul amplasament al lacului, exista vatra unui sat. În mijlocul satului, în lateralul uliței principale ce reteza satul în două, își făcea apariția o fântână ce asigura necesarul de apă potabilă tuturor sătenilor. Deoarece în vremurile secetoase fântana nu reușea uneori să facă față nevoilor gospodariilor, sătenii au hotărât să nu mai permită nimănui din exteriorul comunității lor să ia apă de la această fântână. Chiar dacă satul se află într-o zonă montană, fiind situat într-una din depresiunile Văii Râmnicului Sărat , era frecvent tranzitat de negustori și călători de prin părțile Nerejului de astăzi. Într-una din zilele călduroase de vară, obosit și foarte însetat, își face apariția prin părțile locului un călător. La vederea fântânii, călătorului i-a apărut pe chip o lumină de speranță, fiind convins că este salvat, având în vedere că de mult timp nu mai întâlnise în cale o sursă de apă potabilă. Nu a ezitat nici o clipă și a mers țintă către oaza de speranță, fântâna cu apă limpede și rece. Nu a apucat însă să bea nici o picătură din licoarea atât de râvnită, că a și auzit un glas destul de tăios ce venea din spatele lui, care îl avertiza că nu are voie să se atingă de fântână. Călătorul încearcă să-i explice săteanului ce păzea fântâna că nu dorește să facă vreun lucru rău ci doar să își potolească setea, după care își va vedea liniștit de drum. În zadar au fost însă rugămințile călătorului însetat de arșița verii, săteanul nu i-a permis sub nici o formă să se mai apropie măcar de fântână. Vâzând că nu găsește îngăduința, călătorul se resemnează, își ridică desaga de jos și pleacă mâhnit mai departe. Se spune că din noaptea următoare au început niște ploi care se păreau că nu mai au oprire.  Fântana se umplu cu repeziciune, începând să dea pe afară. Autoritățile acelor vremuri, văzând că satul se află în primejdie de a fi înghițit de ape, hotărăsc să strămute toți locuitorii, împrăștiindu-i pe dealurile din apropiere.  Aceasta este una din nenumăratele legende ce învăluie în mister apariția Lacului Mare, denumit și Lacul fără fund de la Vintileasca. Sursă text: ziaruldevrancea.ro Video (YouTube): Radu Iftinoiu Sursă poze: CJ Vrancea

Lacul Negru aflat în bazinul Nărujei, la 1250 metri altitudine se întinde pe o suprafață de peste un hectar și are adâncimea maximă de 7,5 metri. Este un ecosistem de o originalitate rară, în care organizarea și evoluția vieții s-au desfășurat în condiții cu totul speciale. Caracterul unicat este oferit de habitatul specific turbăriei active.  Ca elemente floristice se remarcă roua cerului(o plantă carnivoră) și plămâna o plantă cu proprietăți terapeutice similare cu ale antibioticelor. Ca specii faunistice întâlnim salamandra și tritonul de munte acesta din urmă împiedică apariția oricărei specii de pești în apele lacului. Accesul către lac se face prin DJ 205D Focșani-Nistorești-Herăstrău, iar apoi pe drumul forestier din lungul Văii Nărujei aproximativ 16 km. Traseul turistic este marcat cu cruce albastră, și este ușor de identificat, fiind refăcut în urmă cu trei ani. Pentru parcurgerea traseului aveți nevoie de o zi întreagă aproximativ 8-10 ore dus-întors. Nu recomandăm parcurgerea acestuia cu autoturismul, starea drumului fiind una foarte proastă și în anumite perioade chiar impracticabil. În ultima vreme am primit mai multe întrebări din partea turiștilor, cu privire la prezența în zona lacului a unui marcaj cu cruce roșie ce nu apare pe hărțile mai noi. Observațiile sunt corecte, este vorba de un traseu turistic ce face mai rapid legătura între drumul forestier și Lacul Negru. Acesta începe în locul în care Valea Nărujei se lărgește, iar pereților abrupți le este luat locul de o poiană generoasă. Urmărind o potecă pastorală ce urcă abrupt către dreapta până în culmea de deasupra lacului, se poate ajunge la Lacul Negru în 20-30 de minute mai rapid cu aproape o oră față de traseul marcat cu cruce albastră prin Șaua Tișiței. Locul de începere a potecii este marcat într-una dintre fotografii, un mesteacăn de pe marginea drumului fiind un reper foarte bun. Traseul a fost marcat în cadrul unui proiect mai amplu acum mai bine de zece ani. Acum marcajul este rar și deteriorat și poate fi urmat doar de turiștii mai experimentați. Într-un viitor destul de apropiat probabil, traseul va fi refăcut, fiind preferabil drumului forestier. Sursă text și poze: invrancea.ro Sursă poze: CJ Vrancea

Aria naturală protejată Măgura Odobeşti a fost desemnată ca Arie Specială de Protecţie Avifaunistică prin HG. 1284/2007 privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România, pentru protejarea a 12 specii de păsări. Aria naturală protejată ROSPA 0075 Măgura Odobești este o arie specială de protecţie avifaunistică deţinută în custodie de A.N.A.N.P.   Serviciul Teritorial Vrancea, are o suprafaţă de 13.164 ha și este localizată în judeţul Vrancea. Se suprapune cu teritoriul administrativ al localităţilor Bolotești (47%), Broșteni (37%), Jariștea (24%), Mera (41%), Reghiu (4%), Valea Sării (1%) și Vidra (20%). Limitele ariei de protecţie avifaunistică În partea de Nord și Nord-Est, limita este râul Putna. Limita sudică este formată din râul Milcov și continuă cu limita nordică a intravilanului localităţilor Broșteni, Mera și Reghiu. Limita vestică o formează pârâul Milcovel. Limita estică a ariei naturale protejate este reprezentată de limita inferioară a pădurii spre localităţile Scânteia și Pădureni.   Situl Măgura Odobești se suprapune aproape în totalitate unităţii geografice Măgura Odobești, cel mai înalt deal subcaraptic din România – 996 m                              – parte reprezentativă a Subcarpaţilor Vrancei și este delimitat la nord de Valea Putnei și la sud de cea a Milcovului. Localităţile din vecinătatea sitului sunt: Vităneștii de sub Măgura, Pietroasa, Găgești, Burca, Bolotești, Scânteia, Pădureni, Vărsătura, Broșteni, Pitulușa, Căpătanu, Mera, Reghiu, Milcovelu. Dupa caracteristicile morfologice (Grumăzescu,1970), această depresiune prezintă trei sectoare: ! Sectorul nordic situat între aliniamentul Tulnici – Negrilești și limita nordică admnistrativă a judeţului Vrancea * Sectorul central situat între Valea Putnei și Dealurile Ţipău Tojanul " Sectorul sudic situat între dealurile înalte vestice, care sunt localizate între Valea Putnei, Șușiţei la nord și Valea Râmnicului la sud.

Pădurea Cenaru este o arie protejată de interes național situată în județul Vrancea, pe teritoriul administrativ al comunei Andreiașu de Jos. Aria naturală cu o suprafață de 383,20 hectare se află în sectorul intern al Carpaților de Curbură, în versantul drept al Milcovului (afluent de dreapta al râului Putna) incluzând vârfurile Cenaru (898 m.) și Gârbova (879 m.), în partea central-vestică a județului Vrancea, lângă drumul județean care leagă satul Nereju Mic de Andreiașu de Jos. Pădurea Cenaru reprezintă o zonă montană (cu văi înguste, abrupturi, versanți cu pante înclinate, relief fragmentat de valea Milcovului și afluenții acestuia, păduri și pajiști) ce adăpostește exemplare de arbori seculari cu specii de tisă (Taxus baccata), brad (Abies) și fag (Fagus sylvatica), ierburi și o mare varietatate faunistică specifică lanțului carpatic al Orientalilor. Biodiversitate: Rezervația naturală (suprapusă sitului de importanță comunitară Cenaru) prezintă un areal cu două tipuri de habitate (Păduriri de fag de tip Luzulo-Fagetum și Păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum) ce adăpostesc și conservă o gamă floristică și faunistică diversă, exprimată atât la nivel de specii cât și la nivel de ecosisteme terestre. Floră La nivelul ierburilor sunt întâlnite mai multe specii floristice rare, astfel: papucul doamnei, smeoaia, brustur-negru, breabăn, căpșunică, poroinic, mlăștiniță, crucea voinicului, pecetea lui Solomon, piciorul-cocoșului, lăptucul oii, cujucărea de munte, mierea-ursului, papură din specia Typha shuttleworthii, Koeleria macrantha (o specie graminee endemică pentru această zonă) sau un rogoz din specia Carex sylvatica ssp. sylvatica). Faună Lumea animalelor este reprezentată de mai multe specii faunistice (mamifere, reptile, amfibieni și insecte). Mamifere: urs brun, lup cenușiu, mistreț, căprioară, cerb, râs, vulpe, pisica sălbatică, viezure. Reptile și amfibieni: șarpele de alun, șarpele lui Esculap, gușter, șopârlă de câmp, năpârcă, vipră, ivorașul-cu-burta-galbenă, broasca mare de lac, broasca-roșie-de-munte, broasca-roșie-de-pădure, salamandra de foc; Insecte din speciile: rădașcă și croitorul alpin. Sursă text: Wikipedia Sursă poze

Pădurea Dălhăuți este un sit de importanță comunitară (SCI) desemnat în scopul protejării biodiversității și menținerii într-o stare de conservare favorabilă a florei spontane și faunei sălbatice, precum și a habitatelor naturale de interes comunitar aflate în arealul zonei protejate. Acesta este situat în nord-estul Munteniei, pe teritoriul județului Vrancea. Aria naturală se întinde în partea central sudică a județului Vrancea (în estul Subcarpaților de Curbură acoperind bazinul superior al văii Dălhăuților) pe teritoriile administrative ale comunelor Cârligele și Cotești, lângă drumul județean (DJ205B) care leagă satul Faraoanele de Blidari. Aria protejată reprezintă o zonă naturală (păduri de foioase, pășuni) încadrată în regiunea geografică continentală a bioregiuneii Carpaților de Curbură, grupare sudică ce aparține Orientalilor. Situl conservă două habitate de interes comunitar (Păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum, Păduri de stejar cu carpen de tip Galio-Carpinetum) și protejează mai multe specii din fauna sălbatică și flora spontană caracteristice etajului piemontan ale acestei grupări montane de curbură a Munților Carpați. Fauna sitului are în componență o gamă diversă de mamifere, păsări, reptile, amfibieni și insecte protejate la nivel european sau aflate pe lista IUCN. Mamifere cu specii de: urs brun, lup cenușiu, râs, cerb, căprioară, vulpe, pisică sălbatică, viezure, iepure de câmp. Păsări (migratoare, de pasaj) protejate la nivel european: acvilă țipătoare mică, gaia roșie, șorecar comun, pupăză cuc (Cuculus ca, ciocănitoarea pestriță mare , ciocănitoarea verde, cânepar, botgros, dumbrăveancă, privighetoarea de zăvoi, turturică, silvia cu cap negru. Reptile și amfibieni: șarpele lui Esculap, șarpele de alun, șarpele orb, șarpe de casă, șopârlă de munte, șopârlă de câmp, gușter, broasca roșie de munte, broasca roșie de pădure, broasca mare de lac, Salamandra de uscat. Nevertebrate: rădașca  și croitorul cel mare al stejarului (Cerambyx cerdo), două specii rare din ordinul coleopterelor; ultima aflată pe lista roșie a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii. Arbori și arbusti: stejar, gorun, fag, carpen, ulm, paltin de munte, cireș sălbatic, corn, soc, mur, măceș. Flori și ierburi: Dactylorhiza maculata - o orhide cunoscută sub denumirea populară de „Mâna Maicii Domnului”, papucul doamnei, breabăn, crucea voinicului, pecetea lui Solomon, smeoaie, căpșunică , mierea ursului, untul pământului, lăptucul oii, cujucărea de munte, brustur-negru, Koeleria macrantha, rogoz. Sursă text: Wikipedia

Pădurea Reghiu - Scruntaru este o arie protejată de interes național situată în județul Vrancea, pe teritoriul administrativ al comunei Reghiu. Aria naturală se află în partea estică a Carpaților de Curbură, în bazinul central și ocupând ambele lunci ale Milcovului (afluent de dreapta al râului Putna), la confluența acestuia cu valea Reghiului, în partea central-nordică a județului Vrancea și cea nord-estică a satului Reghiu și este străbătută de drumul județean care leagă satul Adreiașu de Jos de Șindrilari. Rezervația naturală cu o suprafață de 95,70 hectare, reprezintă o arie naturală (cu un deosebit interes geologic, floristic, paleontologic și peisagistic) formată din două corpuri de teren dispuse în dreapta și stânga văii Milcovului, cu abrupturi săpate în calcare, marne, argile, gresii; cu un bogat conținut de faună fosilă atribuită Sarmațianului. Floră Flora rezervației este reprezentată de mai multe specii cu elemente continentale, submediteraneene, pontice, europene, central-europene și euroasiatice. Printre exemplarele floristice rare, sunt întâlnite speciile pontice de saschiu, gura lupului sau Polygonatum latifolium, cunoscută sub denumirea populară de Pecetea lui Solomon. Sursă texte: Wikipedia Sursă poze

Parcul Natural Putna-Vrancea a fost înființat cu scopul de a proteja și conserva ansamblurile naturale ale zonei, flora și fauna, dar și pentru a permite turiștilor să interacționeze cu frumusețea și diversitatea peisajelor naturale. Valoarea peisagistică și culturală a Parcului Natural Putna-Vrancea este una importantă, deoarece oferă publicului posibilități de recreere, turism și încurajează activitățile științifice și educaționale. Localizare Parcul Natural Putna-Vrancea, se suprapune sectorului central-nord-vestic al Munţilor Vrancei. Acest parc se înscrie grupei externe a Carpaţilor de Curbură, acoperind în totalitate bazinul hidrografic montan al râului Putna, la care se adaugă spre sud – vest masivele Mordanu şi Goru. Parcul Natural Putna-Vrancea se suprapune spaţial în cea mai mare parte a bazinului hidrografic montan al Putnei. Suprafaţa Parcului Natural Putna-Vrancea este de 38.204 hectare, reprezentând 41,32 % din suprafaţa montană a judeţului Vrancea. Relief Parcul Natural Putna-Vrancea se suprapune unor unităţi de relief variate, bine individualizate, dispuse în trepte ce coboară de la vest către est, dând regiunii aspectul unui imens amfiteatru. Principalele subunităţi de relief din cadrul Parcului Natural Putna-Vrancea sunt: Munţii Lăcăuţi-Goru, Muntele Coza, Lepşa, Zboina Neagră (D. Bălteanu, Ioana Ştefănescu, 1987). Munţii Lăcăuţi-Goru se desfăşoară pe direcţie generală NV-SE, între cumpăna de ape a râurilor Basca Mare şi Zăbala. Corespund unei axe de înălţare maximă din Carpaţii Curburii şi sunt alcătuiţi din gresii dure. Muntele Coza se extinde la nord de Zboina Frumoasă şi este delimitat de râurile Putna (la nord), Zăbala (la sud-vest) şi Năruja (la sud-est). Corespunde din punct de vedere geologic "semiferestrei de Vrancea" în constituţia căreia sunt incluse gresii, argile nisipoase, marno-calcare, etc.  Munţii Lepşei şi Muntele Zboina Neagră se desfăşoară la nord de valea Putnei şi sunt separaţi de râul Lepşa. Flora Flora Parcului Natural Putna-Vrancea se caracterizează printr-o bogăție specifică ridicată, consecință, probabil a suprafeței mari pe care o ocupă aria protejată, dar mai ales energiei mari de relief și a variatelor expoziții și înclinații ale versanților, care determină o mare diversitate de topoclimate. La acestea se adaugă heterogenitatea formațiunilor geologice și diferențele climatice datorate energie mari de relief.   Pe baza datelor existente în literatură și a observaților din teren, diversitatea floristică a fost estimată la 1 112 taxoni, respectiv 1 045 specii, 52 subspecii și un  taxon nou pentru România, repartizați în 157 genuri, 94 de famlii și 59 de ordine. Fauna Condiţiile favorabile, determinate de poziţia geografică, structura geologică, climă, temperatură, cât şi complexitatea geomorfologică etajată, au favorizat dezvoltarea unei flore bogate şi diversificate. Flora Parcului Natural Putna-Vrancea este alcătuită din circa 650 de specii de plante superioare. Din punct de vedere conservativ, mai importante sunt speciile: papucul doamnei (Cypripedium calceolus), jneapănul (Pinus mugo), arborele de tisă (Taxus baccata), bulbucul de munte (Trollius europaeus), floarea de colţ (Leontopodium alpinum). Surse text și foto: website Parcul Natural Putna

Administrația Parcului Natural Putna-Vrancea, pune la dispoziția iubitorilor de natură Refugiul Pândar dotat cu observator pentru fotografierea faunei sălbatice din cuprinsul Parcului Natural Putna-Vrancea. Refugiul Pândar este amplasat într-un loc cu peisaj spectaculos din cuprinsul Rezervației Naturale Tișița, la o distantă de 4 km de punctul de intrare în rezervație. Accesul până la observator se face doar pe jos. Acesta are o capacitate de 5 paturi și se recomandă a fi folosit în special în sezonul rece. Speciile vizate sunt: capra neagră, urs, cerb carpatin, căprior, mistret, vulpe, păsari, etc. Grupul format din maxim 5 persoane va fi preluat de la intrarea în rezervația Tisița și va fi condus până la observator de un specialist al administrației parcului. Participarea la aceasta activitate este una benevolă, în întregime asumată, fiind vizate specii sălbatice aflate în mediul lor natural. Astfel, trebuiesc respectate o serie de reguli pentru a putea asigura securitatea participanților și reușita turei de fotografiere. Regulile vor fi aduse la cunostința participanților printr-un proces verbal de instructaj. Acesta va fi asumat de participanți prin semnătură. Tariful de de utilizare a observatorului este de 250 lei/zi. Sursă texte și poze: invrancea.ro

      Cheile Tișiței sau Valea Tișiței este cea mai mare arie protejată din județul Vrancea, din cele șase existente în Parcul Natural Putna-Vrancea. Cu o suprafață de 2726 ha a căpătat statutul de Rezervație Naturală încă din anul 1973 sub denumirea de Tișița.           Rezervația Naturală Cheile Tișiței este considerată tradițional secțiunea de vale cu aspect de canion de la „Gura Tișiței” (confluența Tișiței cu râul Putna) până la „Tunelul Mare”. Această porțiune măsoară aproximativ 7 km are o diferență de nivel de 200 de metri și se parcurge în 5-6 ore dus-întors.          Accesul în Rezervația Naturală se realizează din drumul național 2D urmând indicatoarele amplasate vizibil. Se traversează Valea Putnei pe un viaduct urmând drumul la dreapta pentru aproximativ 1200 de metri. Punctul de acces „Gura Tișiței” se află la 580 de metri altitudine.  Pentru vizitarea „Rezervației” a fost amenajat un traseu turistic marcat cu triunghi roșu. Acesta urmează un fost drum forestier dezafectat în urma inundațiilor din anul 2005, care la rândul său a fost construit pe terasamentul unei vechi căi ferate forestiere de la începutul anilor 1900. Traseul se prezintă într-o stare bună, fiind principala atracție turistică din Munții Vrancei, vizitată de câteva zeci de mii de turiști anual.  Deși traseul continuă și după „Tunel”, cei mai mulți preferă să se oprească aici, continuarea presupune încă 10 ore de mers, o condiție fizică bună și o echipare corespunzătoare. Pentru a vă bucura de o ieșire fără incidente vă recomandăm deplasarea doar pe poteca marcată, folosirea de încălțăminte cu talpă aderentă și purtarea de căști de protecție. Acordați o atenție sporită pasajelor cu risc de accidentare semnalizate corespunzător. Podețele peste Tișița sunt afectate frecvent de viituri și sunt principalul obstacol, ce pot limita accesul în anumite perioade ale anului. Trebuie acordată o atenție suplimentară pasajelor cu căderi de pietre și arbori, rupturi și surpări de potecă, avalanșe. De asemenea evitați deplasarea în zonă în condiții de ploi abundente, există posibilitatea formării unor viituri periculoase. Perioada iernii traseul este declarat închis, existând pericolul producerii de avalanșe. În secțiunea Galeria a fost adăugată o hartă de detaliu a Cheilor Tișiței cu principalele repere ale traseului, sperăm să vă fie de folos în deplasările propuse. Pentru informații în timp real salvatorii montani vrânceni vă stau la dispoziție 24 de ore din 24 la numărul de dispecerat 0738 40 70 80.    Două repere principale marchează acest traseu. „La Pândar” o construcție silvică cu rol de observator, aflat la jumătatea drumului și „Tunelul Mare”, punct de întoarcere și obiectiv pentru marea majoritate a turiștilor. Acest tunel a fost construit de societățile austriece și italiene în ultimii ani ai sec. XIX – începutul sec. XX fiind folosit mult timp la exploatarea lemnului și lega valea Tișiței Mici de Valea Tișiței Mari(Aurie). Așadar pe tot traseul parcurs a fost, odată, o linie ferată cu mocăniță ce scotea lemn din bazinul Văii Tișița până în Lepșa. Se părăsește în dreapta albia firavă a Tișiței mici și se traversează tunelul pentru a continua traseul, însă cu mare atenție la parcurgerea acestuia datorită întunericului ce ascunde bolovani căzuți, bălți, gropi etc. Așadar o lanternă este strict necesară și îmbrăcăminte corespunzătoare. La capătul opus al tunelului se află albia Tișița mare (sau Tișița aurie), care este urmată vreme de 1-2 ore, fiind nevoie să se traverseze apa de câteva ori , până la momentul în care valea se deschide foarte mult și se găsește în apropiere Stâna Cristianul (dezafectată).  Din acest punct: • se continuă traseul marcat de la început cu triunghi roșu spre stânga pe lângă albia pârâului Cristianul cu un urcuș susținut de circa 2 ore până în punctul Gurguiata-Golul Roibului-Vf. Cristianul și mai departe spre șaua Geamăna sau • se continuă drumul pe lângă apa Tișiței mari – pe poteca nemarcata însă – preț de încă 4-5 ore până se ajunge în Șaua Tișiței de unde se ramifică mai multe trasee montane. Parcul prezintă o arie naturală încadrată în bioregiunea alpină aflată în sectorul central nord-vestic al Munților Vrancei (subunitate geomorfologică a Carpaților de Curbură, aparținând de lanțul muntos al Carpaților Orientali), ce adăpostește, protejează și conservă o gamă floristică și faunistică diversă, exprimată atât la nivel de specii cât și la nivel de ecosisteme terestre.  În aceasta arie protejată sunt ocrotite cîteva specii de carnivore mari (urs, lup, râs) şi circa 12 specii de amfibieni, respectiv broscuţa roşie de pădure, broscuţa cu burtă galbenă, salamandra şi altele.  Pădurea este regenerată în secolul 19, toată zona fiind defrișată. Se întâlnesc păduri de fag și în amestec care formează habitatul a numeroase specii de carnivore mari. Se întâlnesc numeroase exemplare de capră neagră colonizate din anul 1982, care pot fi observate pe brane. Iarna putem vedea numeroase urme ale vidrelor în albia Tișitei. De asemenea aici este locul de trai al ursului brun.  Dintre speciile floristice importante se regăsesc: floarea de colț, trandafirul de munte, izmișoara, carpenul de munte, sânzienele de munte, ciuboțica ursului, papucul doamnei, barba ungurului, tulichina. Floarea de colț o putem vedea înflorita în lunile iulie – august mai ales pe Altarul Tișiței. Sursă text și imagini: Marius Adrian Coviltir-Salvamont Vrancea • https://www.facebook.com/Muntii-Vrancei • invrancea.ro 

Rezervatie geologica caracterizata prin emisii de gaz natural care tasnesc din crevasele formate in scoarta pamantului si care se aprind instantaneu, arzand cu flacari de 30 - 50 cm inaltime. În munții Vrancei, la aproximativ 37 de kilometri de Focșani, pe cursul râului Milcov și într-o zonă care include localitățile Mera, Reghiu, în centrul comunei Andreiașu de Jos, imediat sub limita inferioară a unei foarte frumoase păduri de brazi, se poate vedea un fenomen natural foarte rar întâlnit în lume – focurile vii. Este considerat a fi cel mai extins câmp de „focuri vii" din ţară, atât ca întindere, cât şi ca debit de metan, respectiv 50 de tone pe an. Numai prin 6 dintre orificiile analizate s-a stabilit că sunt emanate anual aproximativ 24 de tone de gaz metan. Pe lângă metan, din sol mai ies şi alte gaze precum dioxidul de carbon, azotul şi heliul. Nu se cunoaşte o dată de atestare a acestui fenomen. Se spune doar că este foarte vechi încât ar fi rezultatul unei erupţii vulcanice. Mărturie stau descoperirile arheologice, cercetările făcute la suprafaţă care au dat la iveală unelte de muncă sau de luptă ce au ca materie primă rocile vulcanice. Spectacolul focurilor vii este magnific, mai ales în timpul nopţii. Flăcările ce ies în mod misterios din pământ pot fi interpretate şi ca un semn de avertizare în caz de seism, spun localnicii. Surse texte și poze: • CJ Vrancea • invrancea.ro • adevarul.ro

Rezervația naturală Pădurea Neagră se gasește în Lunca Siretului și se caracterizează printr-un microrelief format din terase aluvionare joase (altitudine cca. 40 m), grinduri și conuri de dejecție laterală, microdepresiuni cu apa stagnată, dintre care unele sunt brațe părăsite ale Siretului, rezultate prin deplasarea albiei minore a acestuia spre est. Căi de acces: drumul județean DJ 204 E Focșani –Petrești – Rădulești, continuat cu un drum local, pentru accesul către trupul Pădurea Neagră. Sursa: luncasiretului.biodiversitate.ro https://www.youtube.com/watch?v=5hZSm8umrj4&feature=youtu.be

Arealul este dominat de o vegetaţie caracteristică pădurilor de şleau puternic influenţată de existenta unor braţe secundare desprinse din râul Siret şi Putna, dar care sunt alimentate in proportie de peste 50% din panza freatică. Temperatura medie anuală a apei din aceste braţe este mult mai ridicata decat cea inregistrata pe raul Siret. Prin Hotărârea de Guvern   Nr. 1143 din 18 septembrie 2007, in baza avizului Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii nr 819/CJ/8.08.2005 a fost desemnata Rezervatia Naturala Padurea Merisor Cotul Zatuanului. Arealul reprezinta un sector de interferenta intre doua unitati de relief distincte, dar strans legate din punct de vedere al evolutiei: Sectorul inferior al Culoarului Siretului si Interfluviul Putna – Siret. Situat la est, Sectorul inferior al Culoarului Siretului, cuprinde albia minora, ocupată de cursul principal al Siretului,  si bratele secundare, garlele, meandrate din albia majora. Altitudinea absoluta a reliefului, dominat de suprafete cvasiorizontale scade usor catre sud si est, situndu-se jurul valorii medii de 39 de metri. Din cadrul interfluviului Putna – Siret, se remarca arealul cuprins la est de localitatea Radulesti si nord-vest de Biliesti, unde, din  vechea albie au ramas  meandre parasite (belciuge), sectoare inmlastinite si balti, toate cu forma semicirculara, unele transformate prin interventie antropica  in iazuri pentru piscicultura. Astfel se diferentiaza doua subunitati distincte impuse de altitudine:regiunile joase,provenite din sectoare ale vechii albii minore si regiunile înalte astazi exploatate ca terenuri agricole.Altitudinea maxima este in nord-vest si masoara 38,1 m. in timp ce in extremitatea sud-vestica ajunge la 35,4 m. Diferentele intre cele doua trepte –regiunile joase si cele înalte- sunt de maxim 1,7m. Exceptand malurile cursurilor de apa, pantele sunt in jurul valorii de 5º. Relieful minor include deasemeni crovuri, unele ocupate de vegetatie de lunca si estompate in peisaj,  popine si martori ale paleoalbiilor, microdepresiuni de albie,  maluri de albie. Avifauna  este formată din cca. 141 specii de păsări, fiind o avifaună tipică pentru pădurile de luncă, cu diversitate mare de specii. Din punct de vedere sistematic, aceste specii fac parte din 16 ordine şi 43 de familii. Prezintă de asemenea importanţă speciile de pasaj, care deşi nu sunt însemnate sub aspect numeric (22 specii) sunt deosebite prin statul de conservare pe care îl au. Dintre acestea, se remarcă: Ciconia ciconia, Ciconia nigra, Anser albifrons, Anas acuta, Aquila pomarina, Circus cyaneus, Falco peregrinus, Crex crex, Vanellus vanellus, Gallinago gallinago, Scolopax rusticola, Numenius arquata, Tringa ochropus, Philomachus pugnax şi Larus minutus. Majoritatea acestor specii migrează în lungul Văii Siretului şi folosesc zona „Cotul Zatonului” ca loc de odihnă în timpul migraţiei. Suprafata ariei protejate se suprapune SCI Padurea Merisor Cotul Zatuanului si este inclus SPA Lunca Siretului Inferior. Sursa text: http://apmvn.anpm.ro Surse foto: invrancea.ro