Golul Lepșei
Atracție naturală
Despre
La aproximativ o oră și jumătate de Focșani, urmând drumul național 2D către Târgu Secuiesc, puteți ajunge în Golul Lepșei, pe un drum pietruit la dreapta, ce începe puțin mai sus de kilometrul 93. Acesta se prezintă ca o zonă de pajiște alpină, în perioada de vară numărul stânelor este destul de ridicat. Accesul auto este posibil doar pentru mașini 4x4, fiind un drum forestier. Traseul nu este marcat, dar este ușor de identificat dacă există vizibilitate, fiind unul de dificultate medie. Puteți parcurge pe jos cei 10 kilometri în aproximativ 3 ore, până în punctul „La Trei Hotare”-locul de întretăiere a granițelor județelor Bacău, Covasna și Vrancea. Zona alpină, ce oferă o priveliște minunată asupra întregului masiv vrâncean, iar în zilele senine, mai ales iarna se pot vedea Bucegii, Piatra Craiului și Făgărașul. Altitudinea maximă este atinsă în Vârful Lepșa la 1390 metri, până aici aveți nevoie de minim o oră și jumătate.
sursă text și imagini:
Marius Adrian Coviltir-Salvamont Vrancea
https://www.facebook.com/Muntii-Vrancei
https://www.facebook.com/Muntii-Vrancei