Lacul fără fund de la Vintileasca, Vrancea
Atracție naturală
Despre
Legenda spune că în vechi timpuri, prin părțile locurilor, pe actualul amplasament al lacului, exista vatra unui sat. În mijlocul satului, în lateralul uliței principale ce reteza satul în două, își făcea apariția o fântână ce asigura necesarul de apă potabilă tuturor sătenilor.
Deoarece în vremurile secetoase fântana nu reușea uneori să facă față nevoilor gospodariilor, sătenii au hotărât să nu mai permită nimănui din exteriorul comunității lor să ia apă de la această fântână. Chiar dacă satul se află într-o zonă montană, fiind situat într-una din depresiunile Văii Râmnicului Sărat , era frecvent tranzitat de negustori și călători de prin părțile Nerejului de astăzi.
Deoarece în vremurile secetoase fântana nu reușea uneori să facă față nevoilor gospodariilor, sătenii au hotărât să nu mai permită nimănui din exteriorul comunității lor să ia apă de la această fântână. Chiar dacă satul se află într-o zonă montană, fiind situat într-una din depresiunile Văii Râmnicului Sărat , era frecvent tranzitat de negustori și călători de prin părțile Nerejului de astăzi.
Într-una din zilele călduroase de vară, obosit și foarte însetat, își face apariția prin părțile locului un călător. La vederea fântânii, călătorului i-a apărut pe chip o lumină de speranță, fiind convins că este salvat, având în vedere că de mult timp nu mai întâlnise în cale o sursă de apă potabilă. Nu a ezitat nici o clipă și a mers țintă către oaza de speranță, fântâna cu apă limpede și rece.
Nu a apucat însă să bea nici o picătură din licoarea atât de râvnită, că a și auzit un glas destul de tăios ce venea din spatele lui, care îl avertiza că nu are voie să se atingă de fântână. Călătorul încearcă să-i explice săteanului ce păzea fântâna că nu dorește să facă vreun lucru rău ci doar să își potolească setea, după care își va vedea liniștit de drum. În zadar au fost însă rugămințile călătorului însetat de arșița verii, săteanul nu i-a permis sub nici o formă să se mai apropie măcar de fântână.
Nu a apucat însă să bea nici o picătură din licoarea atât de râvnită, că a și auzit un glas destul de tăios ce venea din spatele lui, care îl avertiza că nu are voie să se atingă de fântână. Călătorul încearcă să-i explice săteanului ce păzea fântâna că nu dorește să facă vreun lucru rău ci doar să își potolească setea, după care își va vedea liniștit de drum. În zadar au fost însă rugămințile călătorului însetat de arșița verii, săteanul nu i-a permis sub nici o formă să se mai apropie măcar de fântână.
Vâzând că nu găsește îngăduința, călătorul se resemnează, își ridică desaga de jos și pleacă mâhnit mai departe. Se spune că din noaptea următoare au început niște ploi care se păreau că nu mai au oprire.
Fântana se umplu cu repeziciune, începând să dea pe afară. Autoritățile acelor vremuri, văzând că satul se află în primejdie de a fi înghițit de ape, hotărăsc să strămute toți locuitorii, împrăștiindu-i pe dealurile din apropiere.
Aceasta este una din nenumăratele legende ce învăluie în mister apariția Lacului Mare, denumit și Lacul fără fund de la Vintileasca.
Fântana se umplu cu repeziciune, începând să dea pe afară. Autoritățile acelor vremuri, văzând că satul se află în primejdie de a fi înghițit de ape, hotărăsc să strămute toți locuitorii, împrăștiindu-i pe dealurile din apropiere.
Aceasta este una din nenumăratele legende ce învăluie în mister apariția Lacului Mare, denumit și Lacul fără fund de la Vintileasca.
