Muzeu

Muzeul de Istorie şi Arheologie din Focşani este parte a Muzeului Vrancei, fiind unul dintre elementele culturale de maximă însemnătate pentru localnici. În cadrul acestuia exista şi astăzi o serie de atestări documentare şi de documente cu valoare istorică, fiind identificate în regiunea Bordeşti, Mera, Cândeşti sau Bătineşti. Obiective principale de vizitat la Muzeul de Istorie şi Arheologie: În cadrul său, persoanele interesate pot admira mărturii istorice ce datează din anul 1848, dar şi documente referitoare la Unirea Principatelor Române, alegerea domnitorului Ioan Cuza, luptele istorice de la Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz. Segmentul expozițional afectat succesiunii epocilor preistorice, axat pe rezultatele cercetărilor și descoperirilor arheologice, îndeosebi ale acelora din așezările și necropolele de la Cândești, Coroteni, Mănăstioara, reconstituie evoluția materială și spirituală a comunităților umane preistorice de la Curbura Carpaților, cu precădere a aceleia din Epoca neolitică – Cultura Cucuteni, Epoca bronzului – Cultura Monteoru, Epoca fierului – Cultura geto-dacică.  Mărturiile arheologice de la Bonțești, Bordești, Mănăstioara, Cândești și Clipicești (unelte, ceramică, podoabe, tezaure monetare) ilustrează sugestiv începuturile procesului de romanizare a populației autohtone, trăsăturile esențiale ale civilizației daco-romane. Reprezentative pentru reconstituirea începutului Evului Mediu în acest spațiu geografic sunt obiectele din ceramică, uneltele și podoabele descoperite la Budești, Câmpineanca și Dragosloveni. Cercetările arheologice și documentare de la Bătinești, Cândești, Mera, Bordești și Focșani au înlesnit prezentarea Evului Mediu, dominat în Vrancea de organizarea administrativ-juridică a obștei sătești. Acestora li se adaugă mărturii ale desfășurării unor evenimente istorice, pe aceste meleaguri sub domniile lui Ștefan cel Mare și Sfânt și Ioan Vodă cel Viteaz, ale principalelor ocupații tradiționale, ale spiritualității medievale. Clădirea Secției de Istorie, situată pe Bdul. Gării Nr.1 din Focșani, este monument istoric cod LMI VN-II-m-B-06430, fiind construită de o familie de târgoveți armeni. Realizată în stilul eclectic de la sfârșitul secolului al XIX- lea, această operă arhitecturală conferă o notă distinctă orașului. După 1945 clădirea a fost trecută în folosința județenei de partid a județului Putna, iar în 1951 clădirea a fost destinată înființării Muzeului de Istorie și Etnografie. Casa Alaci a suferit în timp o serie de lucrări de reparații, ca urmare a seismelor care au deteriorat-o grav. Reparațiile efectuate după 1989 au reusit să redea acestui imobil prestanța de început de secol XX. Sursă text Vrancea Pitorească

Apariţia şi dezvoltarea Muzeului de Științe ale Naturii din Focşani sunt legate de numele profesorului Anghel (Anghelie) Bardan, care a fost şi directorul muzeului de la înfiinţare şi până la 19 septembrie 1961. Piesele care au constituit expoziția de bază, au fost colectate și conservate de Profesorul Bardan, aparținând colecției personale, la care a lucrat cu multă pasiune și dăruire. Din anul 1961, conducerea muzeului este preluată de profesorul Carol Nagler. În prezent, secția de Științe ale Naturii funcționează  în Casa Tatovici din strada Cuza Vodă nr. 35, din Focșani, cu „expoziția permanentă de animale vii”, care prezintă peste 290 de exemplare din 34 de specii de pești, reptile, păsări și mamifere. patrimoniul conservat este sistematizat în colecții și depozitat în totalitate. În prezent, patrimoniul secției cuprinde peste 53.000 de piese biologice. colecția de insecte numără 35.943 exemplare. Reprezentativă este fam. Panorpidae (ord. mecoptera) cu speciile: panorpa șusteri, panorpa pseudoalpina și panorpa antiporum, specii noi pentru știință, semnalate și descrise pentru prima dată de etmologul vrâncean Carol Nagler. Colecția de ornitologie cuprinde 1.190 exemplare păsări naturalizate, 532 exemplare balguri, 64 cuiburi și 417 ouă. patrimoniul natural mai cuprinde mamifere naturalizate 102 piese, 3.817 piese moluște precum și piese ce aparțin altor grupe sistematice. patrimoniul natural mai cuprinde mamifere naturalizate 102 piese, 3.817 piese moluște, precum și piese ce aparțin altor grupe sistematice. Sursă text și poze:  • Muzeul Vrancei • Monitorul de Vrancea

Muzeul Etnografic din comuna Paltin a fost înființat pe 15 martie 1972. Clădirea a fost concepută cu destinație specială pentru muzeu, după asemănarea vechilor case din Paltin, dar la dimensiuni mult mai mari. Amplasat în centrul satului, Muzeul Etnografic Paltin găzduiește peste 450 de obiecte. Casa este alcatuita din 4 incaperi: o camera de expozitie a portului tradițional, o cameră de zi, o sală în care sunt expuse unelte agricole și o încăpere ce adăpostește un război de țesut și țesături specifice zonei. La intrare, în hol, se află o fotocopie a primei atestări documentare, un act de donație datat 8 iulie 1814.

Dintre cele peste 500 de piese adunate în decursul a peste 10 ani de efort depus de moș Costică, cele care au reușit să atragă cel mai mult atenția au fost costumele populare. Apoi, instrumentele muzicale sau diversele obiecte care se foloseau la treburile casei de pe vremuri stârnesc și ele curiozitatea vizitatorilor. Așa că, pășește și tu pragul acestui univers al folclorului vrâncean!

Muzeul Orășenesc Adjud oferă vizitatorilor interesante descoperiri arheologice, documente și informații din Județul Vrancea, dar în mod particular din Adjud, Adjudu Vechi, Șișcani, Domnești Sat, de pe Valea Domoșiței și de pe malul stâng al Siretului, din Lespezi, Homocea și Ploscuțeni. Două săli sunt rezervate colecțiilor de floră și faună din Lunca Siretului și din zona montană a fostului Ținut al Adjudului. Vizitatorul va descoperi informații despre savantul Sava Athanasiu, unul dintre cele mai importante nume ale geologiei europene, născut în Satul Ruginești.

Școala de la Vidra este unul din cele mai cunoscute și vechi așezăminte de educație din România. A fost construită în anul 1850 la îndemnul unor învăţători şi din dorinţa gospodarilor din zona de munte de pe valea Putnei, Zăbalei şi Nărujei. Şcoala din Vidra era unul din cele mai cunoscute şi mai vechi aşezăminte de educaţie din România, fapt relevat de Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii de după 1859, potrivit fişei analitice de inventariere a monumentului. Acelaşi document arată că Şcoala Ocolului Vrancei era frecventată de peste 150 de şcolari din Ocolul Vrancei, Ocolul Odobeşti şi Ocolul Zăbrăuţi. În cartea sa Vrancea arhaică, evoluția si problemele ei, C. Constantinescu Mirceșți menționează că ,,prima Școală sătească din Vrancea a fost înființată de un participant la revoluția din 1848”. Acesta, pe nume Aurel Cota, ce urmase cursurile Colegiului Sf. Sava din București, a fugit în exil după revoluția din 1848. În 1853 a ajuns în Vidra, unde, în spiritul ideilor sale revoluționare, a organizat  într-o casă particulară o școală cu 12 elevi pentru copiii satelor vrâncene. În acțiunea sa a întâmpinat opoziția lui Costache Neagu, privighetorul Ocolului Vrancea, și a altor localnici înstăriți ce își trimiteau copiii la învățătura în Iași și care considerau că ,,nu este bine ca locuitorii din Vrancea să învețe carte”. Obligat să mute școala în alt sat, el a continuat să predea lecții elevilor în mod gratuit și cu sprijinul pe ,,sub mână” al unor locuitori. Din cauza războiului, în anii 1916-1918 şcoala a funcţionat ca spital de campanie, fiind reparată şi redeschisă apoi. Localul a mai funcţionat ca cinematograf şi cantină, iar după cutremurul din 1977 a fost părăsită. La propunerea Direcţiei pentru Cultură, în anul 2003 clădirea a trecut în patrimoniul public al Consiliului Judeţean Vrancea. Şcoala Vidra a fost realizată cu ziduri din piatră de râu, cu pereţii groşi de peste un metru, întărite la diferite cote cu bârne din lemn inserate orizontal, longitudinal pe fiecare parte a fiecărui zid, fapt deosebit pentru zona Vrancei, acest sistem fiind specific zonei Transilvania. Coloanele Şcolii Vidra sunt realizate din cărămidă plină cu marginile curbate ce dau forma cilindrică a acestora. În lipsa documentelor, care au fost distruse în războiul din 1916-1918, Simion Mehedinți, apelând la mărturia bătrânilor, menționează că printre primii învățători ai școlii din Vidra au fost: Constantin Jijie, Vasile Stere, Aureliu și Toader Corneliu ș.a. În anul 1888 era director Ștefan Constantiniu, în 1889 Gh. I. Rainicescu. Între anii 1889 și 1896 au fost învățători: Ghiță Teodorescu, I. Lepădatu, Ion Roată, Floarea Eftinescu, Ruxandra Deciu. În anul 1914 sunt numiți la școala din Vidra Vasile și Polixenia Corneliu, care funcționează până la 1 septembrie 1928, când sunt înlocuiți de învățătorii Simion și Păuna Matei. (Vidra, Poarta Vrancei –Valeriu D. Cotea)      Clădirea are o însemnătate deosebită pentru vrânceni, printre personalitățile care au învățat în această școală numărându-se acad. Valeriu D. Cotea și acad. Simion Mehedinți, creatori de domenii științifice (Simion Mehedinți, creatorul geografiei române moderne; Valeriu D. Cotea, creatorul oenologiei române). Ambii sunt savanți de renume european și chiar mondial. Cunoscută sub denumirea de „Şcoala cu Coloane”, monumentul este de o mare valoare pentru istoria Vrancei şi a învăţământului românesc.

Mărturiile documentare și muzeistice cuprinse în sălile Muzeului Unirii au statutul de argumente incontestabile ale adevărului istoric, ale implicării focșănenilor întru împlinirea dezideratelor naționale și locale ale Epocii Unirii.  Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, la 24 ianuarie 1859, ca Domn al Principatelor Unite a entuziasmat întreaga suflare a orașului. Aici, la Focșani, între anii 1859 -1862, și-a desfășurat lucrările Comisia Centrală, un adevărat Parlament al țării, elaborând principalele legi comune – juridice, politice, administrative, culturale, economice, inclusiv Constituția Principatelor Unite – legi care aveau să stea la temelia consolidării și dezvoltării statului român modern.  Clădirea Muzeului Unirii este locul unde a existat înainte celebrul „Hotel Cimbru” și în care au fost găzduiți membrii Comisiei Centrale. Poziționat pe hotarul dintre cele două țări românești și învecinat Pichetului de graniță 45, imobilul de astăzi a reprezentat o construcție întreprinsă în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea, fiind la bază han, datorită locației sale. Datorită poziționării avantajoase, clădirea în sine a servit și ca locație vamală, corespondența și cursele de legătură dintre cele două regiuni trecând prin acest punct. În continuare expoziția se axează pe două personalități de seamă ale perioadei, Mihail Kogălniceanu și domnitorul Alexandru Ioan Cuza. În întâmpinarea celor mai pregnante figuri ale epocii, muzeul prezintă o sumedenie de documente, publicații și obiecte personale, alături de picturile și litografiile epocii. Sursă text și poze: • Muzeul Vrancei • Focșani Turism

Începuturile muzeului vrâncean se regăsesc în constituirea, în anul 1928, a unui nucleu în cadrul Liceului ,,Unirea” din Focşani. Iniţiativa înfiinţării acestuia a avut-o directorul de atunci al liceului, profesorul Alexandru Georgiade. Fondurile iniţiale au fost strânse în urma unei conferințe a profesorului Alexandru P. Arbore – ,,Datorii etnografice ale prezentului” – susţinute în sala Teatrului ,,Maior Gheorghe Pastia” din localitate. Cu sprijinul profesorilor liceului: Alexandru P. Arbore, N. AL. Rădulescu, Ion Diaconu, colecţia muzeului s-a îmbogăţit cu noi bunuri: arheologice, etnografice, memorialistice. În anul 1931, în septembrie, la Focşani, a avut loc Congresul Ligii Culturale, care în acel an împlinea 40 de ani de existenţă. Comitetul local al Ligii a delegat pe profesorul N.Al. Rădulescu să organizeze un muzeu cu acest prilej. Astfel a luat fiinţă Muzeul Regional al Putnei, care a fost adăpostit în casa directorului liceului, în trei camere. În acelaşi an, tot la Focşani, a avut loc Congresul profesorilor de geografie sub preşedinţia lui Simion Mehedinţi, care a donat muzeului 100.000 lei pentru a organiza o expoziţie de etnografie care s-a permanentizat. În anul 1951, printr-o decizie a organismelor administrative de atunci, s-a înfiinţat, ca instituţie distinctă în peisajul cultural, Muzeul de Istorie şi Etnografie. După o campanie intensă de acumulare a materialului muzeistic ( în speţă etnografic ) s-a organizat o expoziţie mixtă în localul din B-dul Gării nr. 6. În patrimoniul acestuia au intrat şi câteva piese din patrimoniul Muzeului Regional Putna. Odată cu intrarea în patrimoniul muzeului a localului din B-dul Gării nr. 1 şi a materialului arheologic rezultat în urma cercetărilor arheologice efectuate în anumite puncte ale judeţului (Cândeşti, Bârseşti), s-a reuşit deschiderea în acest spaţiu a unei expoziţii permanente de arheologie şi istorie. Celălalt local a fost destinat unei expoziţii de etnografie. În anul 1966, în fostul local în care a funcţionat Comisia Centrală de la Focşani după Unirea Principatelor Române, s-a înfiinţat Muzeul Unirii, de fapt o expoziţie fotodocumentară şi câteva obiecte împrumutate de la muzeele din Iaşi, Galaţi şi Ploieşti. Între anii 1972 – 1974 s-au reorganizat toate expoziţiile de bază ale muzeului focşănean, ca urmare a unei activităţi intense de cercetare, documentare şi de îmbogăţire a patrimoniului muzeului prin achiziţii şi donaţii. În celelalte două localuri s-au reorganizat expoziţiile de bază pe epoci istorice: istorie veche şi arheologie , ev mediu, istorie modernă şi contemporană. Tot acum muzeul a mai primit încă un spaţiu, cel din B-dul Gării nr. 8, în care, în anul 1979, a fost inaugurată o amplă expoziţie etnografică structurată pe prezentarea ocupaţiilor tradiţionale (păstorit, rotărit, viticultură, meşteşuguri artistice) ale locuitorilor din Vrancea, a portului popular vrâncean şi al textilelor ţesute în casă. În anul 1979 devine Complex Muzeal Judeţean împreună cu Muzeul de Ştiinţele Naturii din Focşani. În cadrul acestuia a funcţionat şi Oficiul Pentru Patrimoniul Cultural Naţional Vrancea, înfiinţat în anul 1974. În anul 1994, prin Decizia nr. 13 din 28 septembrie, s-a înfiinţat instituţia judeţeană – Muzeul Vrancei. În acelaşi an, prin Decizia nr. 4229 a Consiliului Popular Judeţean, au intrat în administrarea Muzeului Vrancei: Mausoleele din Mărăşeşti, Mărăşti, Soveja, Muzeul memorial ,,Al. Vlahuţă” din Dragosloveni şi Casa memorială ,,Ioan Roată” din Câmpuri. Timp de patru decenii de la înfiinţare muzeul se dezvoltă şi ca număr de specialişti, dar şi ca număr de mărturii (arheologice, etnografice, memoriale etc.) intrate în patrimoniul muzeistic. Dezvoltarea sa ascendentă, bogăţia patrimoniului, numărul crescut al specialiştilor, profesionalismul probat prin activitatea de cercetare şi valorificare a istoriei locale şi naţionale, au făcut din muzeul vrâncean cea mai semnificativă şi de ţinută instituţie culturală vrânceană. Muzeul vrâncean deţine în prezent un inventar bogat format din peste 20.000 de bunuri arheologice, istorice, memoriale, etnografice, numismatice şi peste 53.959 de bunuri de ştiinţele naturii. Astăzi, în structura muzeului intră: Secţia de Istorie, Muzeul Unirii, Secţia de Ştiinţele Naturii, Secţia de Etnografie din Crângul Petreşti, Mausoleele şi muzeele de la Focșani, Mărăşeşti, Mărăşti şi Soveja, Muzeul memorial ,,Al. Vlahuţă” din Dragosloveni, Casa memorială ,,Ioan Roată” din Câmpuri şi Muzeul Municipal Mixt Adjud. Expoziţiile de bază ale muzeului au cunoscut mai multe reorganizări , unele impuse şi de pagubele provocate de seismele din 1977, 1986 şi 1990. Sursă text: Website CJ Vrancea Surse poze: • Pagina de Facebook Muzeul Vrancei

Ca parte componentă a Muzeului Vrancei, Secția de Etnografie a fost deschisă oficial în anul 1977, apărând ca o necesitate culturală de cea mai mare importanță pentru păstrarea și punerea în valoare a patrimoniului etnografic al județului Vrancea. Amplasată în cadrul natural al pădurii Petrești, secția în aer liber a Muzeului Vrancei cuprinde 73 de construcții autentice grupate în 32 de complexe cu peste 6.000 de obiecte diferite. Muzeul este structurat pe două mari sectoare: al instalațiilor tehnice țărănești și al gospodăriilor și construcțiilor de interes public. Zona montană ( Țara Vrancei ) este reprezentată prin casa monocelulară de la Bârsești ( 1855) și casele din Tulnici ( începutul secolului al XIX-lea ), Vrâncioaia ( sfârșitul secolului al XVIII – lea), Năruja (1880), Nereju (1780), precum și de construcțiile de interes public cum sunt Primăria din Năruja (secolul al XIX-lea) și Școala din Sahastru ( comuna Nereju, sfârșitul secolului al XIX-lea). Gospodăriile din satul Verdea, comuna Răcoasa (1851), Câmpuri  (începutul secolului al XIX-lea) și Soveja (1910) sunt specifice pentru Valea Șușiței. Zona de deal este reprezentată prin case și crame precum : casa de la Vărsătura, comuna Jariștea (sfârșitul secolului al XIX-lea), crama de la Cotești (datată printr-o inscripție pe zăvor în anul 1859), Hanul de la Odobești (sfârșitul secolului al XIX-lea), care descriu zona podgoriilor Odobești și Cotești. Zonă etnografică distinctă, Valea Râmnicului, este reprezentată în muzeul nostru de case și gospodării din Chiojdeni (secolul XX), Dumbrăveni (secolul XX), cu o cramă monument din satul Cândești (1836) și Dumitrești (sfârșitul secolului al XIX-lea). Zona de șes este reprezentată în cadrul Secției de Etnografie a Muzeului Vrancei prin gospodăriile de la Vulturu (începutul secolului XX), Suraia (1890), sat Obilești- comuna Tătăranu (a doua jumătate a secolului al XIX-lea) și Călimănești (secolul al XIX-lea).         Sectorul instalațiilor tehnice țărănești ilustrează tehnologia prelucrării produselor cerealiere prin instalațiile de măcinat (morile cu roată orizontală sau cu ,, titirez” și cele cu roată verticală prevăzută cu cupe), transferate în Secție, precum: moara cu titirez din satul Răiuți, comuna Reghiu ( 1817 ), moara cu titirez din satul Răchitașu, comuna Andreiașu (începutul secolului XX), moara cu cupe din satul Putna, comuna Bolotești (sfârșitul secolului al XIX-lea) și a morii de vânt de la Andreiașu de Sus (1930). Tur virtual: https://muzeedelasat.ro/muzee/sectia-de-etnografie-petresti/#turvirtual Sursă text și poze:  • https://www.facebook.com/muzeulsatuluivrancean/